Suflete drag ,

Suflete drag , rătăcit pe căile vieţii ! Citind aceste puţine rânduri şi parcurgându-le cu atenţie , îţi vei afla o parte din răspunsurile ce te frământă . Anii durerii m-au făcut să iau aminte la detalii , iar dragostea ce o port pentru fiecare , mă îndeamnă necontenit să aştern pe hărtie greşeli de evitat , şi reguli de respectat pentru toţi dintre cei ce doresc mântuirea lor , şi puţina fericire a acestei vieţi trecătoare.
În primul rând caută să respecţi pe Ziditorul tău , dându-I tot ce-ţi aparţine . Astfel El se va reflecta în sufletul tău ca un soare într-o picătură de apă . Dragostea Lui te va ocroti toată viaţa . Dreptatea Lui te va învăţa să vezi lucrurile în profunzime în fiecare fiinţă pământească . Frica Lui îţi va fi dascăl al înţelepciunii . Pacea Lui îţi va fi cea mai de preţ mângâiere de-a lungul vieţii tale . Iubirea Lui este însăşi motivul existenţei tale . Sârguieşte-te din plin să vorbeşti de-a pururea cu El….şi în orice lucru , cât de mic pe care îl faci , zi de zi,gândeşte-te la El , la Iubirea Lui nemăsurată faţă de tine . Păstrează-ţi focul rugăciunii în inimă . Iar când eşti mustrat de El , nu te descuraja , nu Îl părăsi , nu da bir cu fugiţii , nu te răzbuna pe El făcându-ţi rău . El te aşteaptă cu multă dragoste ca să te întorci , cerându-ţi iertare . Cât de mult contează să îi fii recunoscător pentru toate darurile pe care le ai…!!!
Cât despre oameni ….toţi sunt suflete ca şi tine . Respecta şi vei fi respectat . Iubeşte şi vei fi iubit . Să ai în tine legea bunului simţ . Dar astea doar dacă vrei sa fii un OM.
Dacă vrei să fii SUFLET….răsplăteşte răul cu binele întotdeauna ….iubeşte reaua pătimire….îmbracă haina nefăţarnică a smereniei cu orice ocazie….mulţumeşte-te cu puţin , neştiind niciodată ce înseamnă mult…nu cere nimănui nimic , decât lui Dumnezeu…şi ţie întotdeauna ….plânge-ţi păcatele având în sufletul tău dulcea bucurie a pocăinţei…fii corect cu acrivie în cele mici , ca să poţi stăpâni cu multă uşurinţă corectitudinea în cele mari….acceptă-i pe toţi aşa cum sunt , fără să constrângi pe nimeni în absolut niciun lucru oricât de mic….iubeşte citirea deasă a cuvintelor înţelepciunii şi sfatul bătrânilor…fii deosebit cu fiecare ,judecându-te pe tine însuţi…caută pacea , nefacându-ţi dreptate niciodată….în toată scena vieţii treci ca un om neînsemnat….şi nu uita ca , înainte de toate , să te rogi pentru cei ce te necăjesc şi îţi stau împotrivă.
Aceste detalii mici sunt greu de înfăptuit pentru un om raţional , dar pentru tine suflete drag …sunt diamantele ce le vei culege pe calea strâmtă şi spinoasă a mântuirii . Cheia tuturor lucrurilor este rugăciunea….iar focul rugăciunii este dragostea faţă de Dumnezeu . Amândouă se susţin reciproc .
Cu multă bucurie ţi-am împărtăşit secretul unui suflet fericit…şi acum la luptă Suflete drag !!!

Ochii Căprui

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s