Gand

De mic copil , eu Te-am zărit plângănd într-o icoană
Părea că aveai ochii sterşi de lacrima-Ţi arzândă
Şi zâmbetu-Ţi rănit , pătruns de atâta durere inumană
Mi se revărsa domol , luminându-mi inima plăpândă .
Şi îmi era milă.

M-am întrebat nedumerit de ce porţi atâta frumuseţe
În inocenta-Ţi suferinţă , divin redată pe o pânză veche
Şi cum o inimă de om , atâta tainică durere şi fineţe
Poate duce întrânsa totodată , asa jalnică pereche .
Şi îmi era milă .

Trecut-au anii grabnic şuierând în zborul timpului trecut
Şi iarăşi ma găsesc în clipa în care te regăsesc uimit
În aceaşi sfântă pânză veche din satul în care m-am născut
În biserica cea sfânta , în strana în care des am aţipit
Şi îmi e milă.

Abia acum am înţeles , că durerea păcatelor mele Tu purtând
Din clipa în care am cunoscut păcatul şi plăcerile netoate
Ochii luminoşi Ţi-au fost stersi , de al lacrimei dor arzând
Si-n toţii anii ăştia ce-au trecut , spălatu-mi-ai covorul de păcate
Iar acum de mine…..
….. îmi este milă.

Ochii Căprui

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s