Crampeie din viata

Mă văd poposind sub negura vremii , depănând cu nostalgie firul unor fragmente remarcabile de amintiri uluitoare și înghejbând din două trei cuvinte neputincioase intensitatea unor trăiri de copilandru visător . Am lăsat puțin deoparte povestirea cu bătrâna Estera , dorind a așterne dinaintea ochilor domniilor voastre , a cititorilor , câteva crâmpeie năstrușnice ale unui copil șugubăț și totodată visător . M-am descoperit încă de mic , ca o fire paradoxală în mai toate lucrurile . Un suflet care iubește liniștea foarte mult dar și comunicarea cu oamenii îi este un lucru la fel de necesar . Iar pentru a putea împăca aceste două pasiuni , a fost nevoie să descopăr înainte de toate sensul vieții , ca astfel să știu cu siguranță , cărei pasiuni din viața mea să îi dau întâietatea cuvenită . Iar sensul vieții l-am descoperit exact unde , un copil ca mine  , nu s-ar fi putut aștepta vreodată . Și iată cum
Nu m-am știut o fire credincioasă dintotdeauna , dar am avut în spatele meu , bineinteles tocmiți de milostivirea Celui Preaînalt , oameni care mi-au dat ghiont pe drumul frumos , dar plin de spini , al credinței în Hristos . Unul dintre aceștia este și bunicul meu . Om cu frică de Dumnezeu în sufletul său , conștient de nimicnicia omului fără Divinitate , mă lua Duminică de Duminică la o mănăstire de călugări . Nu prea înțelegeam eu mare lucru din ce era acolo , dar ca să nu îl supăr pe acest om care îmi era drag , mă învoiam lesne , bineinteles păcălit cu vreo acadea- două (și numărul lor putea continua , că eu nu mă supăram ) și împreună , cei drept cam în fapt de dimineață , ne însoțeam la drum spre sfânta mănăstire . Ți-era mai mare dragul să vezi lume peste lume adunată acolo , ca la talcioc , dar toți într-o rânduială și cu evlavie . Ce știam eu ce-i aia evlavie ?!  Mă uitam pieziș sau mai bine zis neortodox , la vreun călugăr care venea sărăcuțul , să îmi atragă atenția că nu e bine să dorm , în poziția melcului înghesuit și plictisit de viață , la slujbele de noapte . Slujbe lungi și plictisitoare unde eu căscam des , așteptând cu nerăbdare să pot pleca la dormitor , unde mă aștepta cuminte rău de tot , Moș Ene. Probabil mă întrebați ce legătură au toate acestea cu sensul vieții ? Aparent , nici una . Dar odată cu necazurile celor din jurul meu , care au început să îmi asalteze sufletul naiv , pe măsură ce durerea mea ivită din nerezolvarea lor tot creștea , am hotărât ca la slujbele de noapte să pot să stau treaz , pentru a putea vorbi cu Acela Căruia I se închinau călugării . Și vorbindu-I : minune , m-a ascultat !
În locul straşnicei dureri ce mă apăsa , simțeam cum o pace adâncă îi lua încet încet locul . Lucrurile acestea au vădit față de cei care mă cunoșteau , o schimbare a caracterului meu zvăpăiat de până atunci . Dumnezeu îmi asculta ruga sinceră de copil , iar acest fapt mă ambiționa să îl răsplătesc cumva . Astfel am început să dau naștere unei noi pasiuni ; rugăciunea . Au început să mă intereseze în mod deosebit chipuri și gândiri de călugări . Deseori sub o barbă stufoasă , cu fire încâlcite de nopți nedormite de rugăciune , se ascundea câte o vorbă blajină care-mi lumina ziua . Am luat cunoștință de la ei că viața-i trecătoare pe pământ și veșnică în ceruri sau în iad . Iar scopul vieții pe pământ este , după cuvântul sf Serafim de Sarov ,  dobândirea Duhului Sfânt .
Cât despre dilema mea pe care o aveam în legătură cu acele pasiuni , nu am reușit să îi găsesc o rezolvare atunci pe moment . După ani de căutări a apărut și rezolvarea . Mi-a scris-o cineva drag într-un sms :
„Arsenie, iubește-i pe toți , și fugi de toți !”
Concluzia mea finală a fost că omul are nevoie de liniște sufleteasca întâi , pentru a putea vorbi nestingherit cu Ziditorul său , iar după aceea să vorbească cu aceia ce îl doresc la sfat atât numai cât , cel care ascultă povața să poată lua aminte neîmprăştiat , iar cel care vorbește să vorbească puțin cât are nevoie vorba sa să își păstreze căldura sufletească pe care o emană . Omul din firea sa este cald . Reci sunt doar diavolii și chinurile din tartar . Sufletul omului trebuie să fie fierbinte în dragostea de Dumnezeu și de aproapele , iar despre cele pătimașe ale lui , fie ele chiar și sufletești , nu îi este îngăduit .
Cât de mult mi-ar place să pot învârti roata vieții la ceasurile de atunci !!! Dar mulțumesc lui Dumnezeu și pentru cele ce se întâmplă acum…. când râd cu gura până la urechi , amintindu-mi cu multă plăcere , crâmpeiele din viața mea de copil șugubăț și năzdrăvan…și încă visez .
Ochii Caprui

Anunțuri

2 comentarii la “Crampeie din viata

  1. razedelumina spune:

    Frumosa copilarie , frumosi bunici … Numele Domnului fie binecuvantat !
    Se spune că un mare rabin îşi privea într-o zi nepotul cum se juca . Se juca de-a v-aţi ascunselea . Şi la un moment dat observă că bunicul lui est foarte trist , ba chiar ca începe să plângă . Se apropie de el şi îl întrebă : „De ce plângi bunicule?” Iar rabinul îi răspunde: „Am înţeles că şi Dumnezeu vrea să Se joace cu noi de-a v-aţi ascunselea , dar nimeni nu vrea să Îl caute , nimeni nu vrea să se mai joace cu El „.
    Cand Domnul soseste lasa toate si fugi la El… El te cauta dintr-un inceput ..:
    „Adame, unde eşti? „… „Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”.
    Omul invata mereu …
    Multumesc frumos , si Doamne ajuta !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s