Poate…

 

Poate printre picăturile vremii de astăzi , sub roua milei lui Dumnezeu, s-ar putea să fi întâlnit oameni care v-au marcat viața prin atitudinea sau faptele lor miraculos de obișnuite pentru unii. Poate….

Poate sub încrâncenarea vastă a unor dorințe ce vă stăpânesc , ați încercat să faceți tot ce vă stă în putință pentru a le îndeplini , ați trecut prin toate stările posibile și imposibile, de la a fi inundat de speranță atât de mult încât să păreți nebuni celorlalți și până a trăi într-un surghiun al resemnării ființei voastre și cu toate acestea nu ați realizat decât că uneori viața poate trece netrăită sub ochii sufletului vostru .Poate…..

Poate încercând să faceți binele foarte mult , v-a ieșit cu totul altceva, v-a ieșit răul săvârșit din neatenție și ați rămas dezamăgiți de voi înșivă, buimăciți de realitatea faptelor voastre și ați hotărât că viața voastră merită o schimbare; o schimbare de nivel de atenție.Poate ….

Poate aceleași lucruri simple din copilărie , aceleași cuvinte calde ale mamei , pline de surâs nostalgic, aceeași vorbă blândă și autoritară a tatălui ce v-a îndreptat de atâtea ori , același sân cald al familiei încă vă stigmatizează , trăind sub semnul lor , nelăsându-vă pradă maturității cerute de oamenii din jurul vostru și voi încă vedeți viața ca pe joacă mai serioasă. Poate….

Poate dezamăgirea v-a frânt aripile sufletului prea mult avântat în visare , iar acum nu mai aveți puterea să o mai luați a nu știu câta oară de la capăt și totuși trebuie să faceți ceva ca să nu plutiți în golul vieții. Poate….

Poate prietenii buni v-au părăsit pe rând, unul câte unul, lăsându-vă doar amintiri frumoase sau durerea unei amintiri, iar acum v-ați pierdut încrederea în oameni, devenind reticenți și reci în comunicarea cu cei din jur. Poate alții la rândul lor sunt dispuși să devină din nou prietenii voștri iar voi nu mai sunteți dispuși să le mai acordați o șansă cât de mică. Poate vă feriți de durere la suprafață, îndulcindu-vă cu ea în interior. Poate….

Dar cu certitudine Dumnezeu are în toate aceste lucruri un cuvânt de spus. Întrebați-L
Rugați-vă Lui.
Stăruiți în rugăciunile voastre.
Lăsați-L să trăiască în viața voastră.
Poate nu mai amânați la nesfârșit această hotărâre vitală.

Ochii Caprui

 

Fotografie: Poate....

Poate printre picăturile vremii de astăzi , sub roua milei lui Dumnezeu, s-ar putea să fi întâlnit oameni care v-au marcat viața prin atitudinea sau faptele lor miraculos de obișnuite pentru unii. Poate....

Poate sub încrâncenarea vastă a unor dorințe ce vă stăpânesc , ați încercat să faceți tot ce vă stă în putință pentru a le îndeplini , ați trecut prin toate stările posibile și imposibile, de la a fi inundat de speranță atât de mult încât să păreți nebuni celorlalți și până a trăi într-un surghiun al resemnării ființei voastre și cu toate acestea nu ați realizat decât că uneori viața  poate trece netrăită sub ochii sufletului vostru .Poate.....

Poate încercând să faceți binele foarte mult , v-a ieșit cu totul altceva, v-a ieșit răul săvârșit din neatenție și ați rămas dezamăgiți de voi înșivă, buimăciți de realitatea faptelor voastre și ați hotărât că viața voastră merită o schimbare; o schimbare de nivel de atenție.Poate ....

Poate aceleași lucruri simple din copilărie , aceleași cuvinte calde ale mamei , pline de surâs nostalgic, aceeași vorbă blândă și autoritară a tatălui ce v-a îndreptat de atâtea ori , același sân cald al familiei încă vă stigmatizează , trăind sub semnul lor , nelăsându-vă pradă maturității cerute de oamenii din jurul vostru și voi încă vedeți viața ca pe joacă mai serioasă.  Poate....

Poate dezamăgirea v-a frânt aripile sufletului prea mult avântat în visare , iar acum nu mai aveți puterea să o mai luați a nu știu câta oară de la capăt și totuși trebuie să faceți ceva ca să nu plutiți în golul vieții. Poate....

Poate prietenii buni v-au părăsit pe rând, unul câte unul, lăsându-vă doar amintiri frumoase sau durerea unei amintiri, iar acum v-ați pierdut încrederea în oameni, devenind reticenți și reci în comunicarea cu cei din jur. Poate alții la rândul lor sunt dispuși să devină din nou prietenii voștri iar voi nu mai sunteți dispuși să le mai acordați o șansă cât de mică. Poate vă feriți de durere la suprafață, îndulcindu-vă cu ea în interior. Poate....

Dar cu certitudine Dumnezeu are în toate aceste lucruri un cuvânt de spus. Întrebați-L
Rugați-vă Lui.
Stăruiți în rugăciunile voastre. 
Lăsați-L să trăiască în viața voastră. 
Poate nu mai amânați la nesfârșit această hotărâre vitală. 

Ochii Caprui

Anunțuri

Un comentariu la “Poate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s