Despre oamenii care vorbesc pe la spate

Cred că ar fi foarte multe de spus despre subiectul acesta pe care doresc să îl dezbat în seara aceasta frumoasă, dar mă voi limita la esențial. Este vorba despre oamenii care te vorbesc pe la spate, despre natura lor și despre motivele pentru care îngăduie Dumnezeu să treci prin aceasta.
În general oamenii care te vorbesc pe la spate sunt oamenii cu micime de suflet, slabi de înger, oamenii care nu au puterea morală să îți spună verde în față. De ce nu au ? Pentru că nici pentru ei nu au puterea să își recunoască greșelile de comportament. Este mai ușor atunci când ești nemulțumit de tine însuți și ești frustrat la maxim de această zbuciumare sufletească , să dai vina pe alții decât să pui mâna și să îți îndrepți propriile greșeli. E mult mai comod .Te ajută să trăiești frumos în înșelare, să îți liniștești glasul conștiinței, să fii propriul tău avocat al apărării, mințindu-te cu argumente de genul acesta ” dacă acela a făcut, sau toți fac aceasta sau aceea , ce mai contează unul în plus sau în minus ? Ce mai contează dacă fac și eu același lucru ? „.
Contează pentru că e vorba de sufletul tău. Dacă tu nu ești responsabil de vorba ce îți zboară din gură sau de cuvântul pe care îl scrii, atunci nu poți fi responsabil nici de faptele tale, de sufletul tău. Mi se pare că Dumnezeu când te-a creat , nu a făcut-o în dorința de a urma căilor rele justificabile prin atitudinea spiritului de turmă , ci a făcut-o în virtutea asemănării cu El. Sufletul tău va da răspuns singur de căile ce le-a urmat și acei mulți de care vorbești tu în fața conștiinței tale îndreptățindu-te în chip mincinos, nu vor fi.
De aceea ce face unul sau celălalt , nu e treaba ta . Treaba ta ești tu . Iar menirea vorbelor ușoare este să strice buna dispoziție a celor care se străduiesc să urce Golgota mântuirii. Dacă tot suntem la ora de morală este bine să menționez că orice vorbă ușoară are efect de bumerang și dintotdeauna , bumerangul s-a oprit în cel care l-a aruncat provocând mult mai multă durere decât celui pe care l-a atins în treacăt. Așa că; atenție !!! Asta e natura oamenilor care te vorbesc pe la spate. Bârfa, cleveteala, calomnia, sunt live motive pentru ei.

………*******……….*******……….

Câteodată însă și acești oameni bolnavi de ei însăși și de viziunea lor asupra lumii , ajung să se schimbe. Dumnezeu și consecințele vorbelor lor ușoare îi schimbă cu adevărat. Atunci când dai de greu și apare întrebarea „De ce tocmai mie mi se întâmplă una ca aceasta ?” atunci și răspunsul vine imediat și te pocnește ca un glonț în cap. Pentru că și eu am făcut sau am spus aceasta despre acela și drept este ce mi se întâmplă. Și atunci nu te mai miri, ci te schimbi. Devii încetul cu încetul , un om responsabil de vorbele sale. Ai grijă ce spui .

……*****……*****………

Dumnezeu îngăduie această pătimire pe drept sau pe nedrept , pentru a ne asemăna cu El. Pentru a ști care este rostul cuvântului; acela de a tămădui, a alina sau a îndrepta slăbiciunile omenești. Pentru a urî păcatul din noi și din alții. Dacă ești vorbit pe la spate și tu nu ai vorbit pe nimeni niciodată , înseamnă că Dumnezeu vrea să devii un stâlp pentru alții, un om frumos din toate punctele de vedere. Numai să nu cârteşti în necazul tău. Îți vei face rău. Acceptă-i pe cei ce te vorbesc de rău că pe unii ce atâta pot și roagă-te pentru ei. Vei vedea cât bine Îți va aduce acest lucru.
Iartă pentru Învierea lui Hristos. Fii ca El. Vezi câtă durere poate provoca o vorbă nelalocul ei ? Atunci nu mai cauta și tu să îi mărești efectul vorbind de rău pe cel ce te-a vorbit de rău. Rabdă și vei trece mai ușor peste asta. Răzbunarea nu este capriciul unui suflet ce este conștient de valoarea sa și de asemănarea sa cu Dumnezeu. Însă iertarea da. Iartă și vei trăi cu bucurie. Iubește reaua pătimire și Hristos va trăi în tine. Pe curând suflete dragi. ….

Ps: Nu am scris aceste vorbe ca pe o mustrare pentru cineva anume, pentru că eu nu am nimic cu nimeni. Le-am scris ca pe o lămurire , ca pe o mângâiere. Sper să nu supăr pe nimeni.

Ochii Caprui

Fotografie: Despre oamenii care te vorbesc pe la spate

        Cred că ar fi foarte multe de spus despre subiectul acesta pe care doresc să îl dezbat în seara aceasta frumoasă, dar mă voi limita la esențial. Este vorba despre oamenii care te vorbesc pe la spate, despre natura lor și despre motivele pentru care îngăduie Dumnezeu să treci prin aceasta. 
  În general oamenii care te vorbesc pe la spate sunt oamenii cu micime de suflet, slabi de înger, oamenii care nu au puterea morală să îți spună verde în față. De ce nu au ? Pentru că nici pentru ei nu au puterea să își recunoască greșelile de comportament. Este mai ușor atunci când ești nemulțumit de tine însuți și ești frustrat la maxim de această zbuciumare sufletească , să dai vina pe alții decât să pui mâna și să îți îndrepți propriile greșeli. E mult mai comod .Te ajută să trăiești frumos în înșelare, să îți liniștești glasul conștiinței, să fii propriul tău avocat al apărării, mințindu-te cu argumente de genul acesta " dacă acela a făcut, sau toți fac aceasta sau aceea , ce mai contează unul în plus sau în minus ? Ce mai contează dacă fac și eu același lucru ? ".
    Contează pentru că e vorba de sufletul tău.  Dacă tu nu ești responsabil de vorba ce îți zboară din gură sau de cuvântul pe care îl scrii, atunci nu poți fi responsabil nici de faptele tale, de sufletul tău.  Mi se pare că Dumnezeu când te-a creat , nu a făcut-o în dorința de a urma căilor rele justificabile prin atitudinea spiritului de turmă , ci a făcut-o în virtutea asemănării cu El. Sufletul tău va da răspuns singur de căile ce le-a urmat și acei mulți de care vorbești tu în fața conștiinței tale îndreptățindu-te în chip mincinos, nu vor fi. 
   De aceea ce face unul sau celălalt , nu e treaba ta . Treaba ta ești tu . Iar menirea vorbelor ușoare este să strice buna dispoziție a celor care se străduiesc să urce Golgota mântuirii. Dacă tot suntem la ora de morală este bine să menționez că orice vorbă ușoară are efect de bumerang și dintotdeauna , bumerangul s-a oprit în cel care l-a aruncat provocând mult mai multă durere decât celui pe care l-a atins în treacăt. Așa că; atenție !!! Asta e natura oamenilor care te vorbesc pe la spate. Bârfa, cleveteala, calomnia, sunt live motive pentru ei.
              
                                       .........*******..........*******..........

Câteodată însă și acești oameni bolnavi de ei însăși și de viziunea lor asupra lumii , ajung să se schimbe. Dumnezeu și consecințele vorbelor lor ușoare îi schimbă cu adevărat.  Atunci când dai de greu și apare întrebarea "De ce tocmai mie mi se întâmplă una ca aceasta ?" atunci și răspunsul vine imediat și te pocnește ca un glonț în cap.  Pentru că și eu am făcut sau am spus aceasta despre acela și drept este ce mi se întâmplă.  Și atunci nu te mai miri, ci te schimbi. Devii încetul cu încetul , un om responsabil de vorbele sale. Ai grijă ce spui .

                                             ......*****......*****.........

Dumnezeu îngăduie această pătimire pe drept sau pe nedrept , pentru a ne asemăna cu El. Pentru a ști care este rostul cuvântului; acela de a tămădui, a alina sau a îndrepta slăbiciunile omenești. Pentru a urî păcatul din noi și din alții. Dacă ești vorbit pe la spate și tu nu ai vorbit pe nimeni niciodată , înseamnă că Dumnezeu vrea să devii un stâlp pentru alții, un om frumos din toate punctele de vedere.  Numai să nu cârteşti în necazul tău.  Îți vei face rău.  Acceptă-i pe cei ce te vorbesc de rău că pe unii ce atâta pot și roagă-te pentru ei. Vei vedea cât bine Îți va aduce acest lucru. 
      Iartă pentru Învierea lui Hristos. Fii ca El. Vezi câtă durere poate provoca o vorbă nelalocul ei ? Atunci nu mai cauta și tu să îi mărești efectul vorbind de rău pe cel ce te-a vorbit de rău. Rabdă și vei trece mai ușor peste asta. Răzbunarea nu este capriciul unui suflet ce este conștient de valoarea sa și de asemănarea sa cu Dumnezeu. Însă iertarea da. Iartă și vei trăi cu bucurie.  Iubește reaua pătimire și Hristos va trăi în tine.  Pe curând suflete dragi. ....

         Ps: Nu am scris aceste vorbe ca pe o mustrare pentru cineva anume, pentru că eu nu am nimic cu nimeni.  Le-am scris ca pe o lămurire , ca pe o mângâiere. Sper să nu supăr pe nimeni. 

       
         Ochii Caprui

 

Anunțuri

4 comentarii la “Despre oamenii care vorbesc pe la spate

  1. Ralu Daniela spune:

    Asta-i frumusețea traiului împreună… ne împărtășim propriile concluzii, după înțelegerea experiențelor noastre. Putem învăța unii de la alții, fără a mai fi nevoie să trecem prin aceeași experiență. Mulțumesc, Ochi-ca-ai-mei! 🙂

    Apreciază

  2. sanda spune:

    uneori si unele rude fac aceste lucruri; ce sa facem noi? sa ii ocolim? sa ne indepartam de ei? sa ii iertam?!

    Apreciază

    • Fiecare om e bolnav cu boala lui sau de obiceiurile lui proaste. Un om nu poate fi îndreptat decât prin iertare , dar o iertare dată prin puterea exemplului, o iertare dată cu mustrare când e cazul, o iertare acordată prin rugăciunile tale făcute pentru sufletul lui. Dumnezeu îndreaptă prin oameni și prin întâmplările vieții. Dacă vei condamna pe cineva pentru boala mai mult decât te condamni tu pentru boala ta, vei ajunge în final sa suferi de aceeași boala ca și el.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s