Printre amintiri

Astăzi ma plimbam fara vreun motiv anume prin trecutul meu fastuos , depanand agale amintiri mai mult sau mai puţin frumoase . Una din amintirile extraordinare din punct de vedere spiritual imi retinu , in mod inexplicabil atenţia . Si ca sa linistesc marea învolburată din sufletul meu , plictisit astăzi la culme de realitate , am luat nervos foaia cu amintirea respectiva , si traspunandu-ma in trecut , am inceput sa o retraiesc cu aceeaşi emoţie vie .
Era intr-o duminică dupa amiaza , când extenuat de atâta slujbă la biserica ,unde strana falsa îngrozitor iar preotul parcă rupt din alta lume , cânta ingereste , am venit acasă cu gândul sa ma reculeg un pic , in compania ideală a unui pat mare : patul din camera mea.
Când m-am aşezat pe  „patuţul”  meu , bucuros din cale afară ca voi închide ochii , am auzit o bătaie in usa de la intrare .
Am ieşit manat de curiozitatea care se manifesta cam aşa ; „cine nu ma lasa in pace la ora asta ?!!”.
Spre marea mea mirare la usa se afla , cu un chip zâmbitor si cald , prietenul meu cel mai bun .
-Ce doreşti la ora asta ?…am întrebat eu fastacit de situaţie .
-Pai ,duminica trecuta când am venit la aceeaşi ora si aveai aceeaşi faţa , incepu el politicos sa imi explice , mi-ai promis ca mergem duminica aceasta la prietenii mei .
-Bine fie !..am zis eu ca sa scap de el rapid . Mergem .
M-am incaltat , am spus părintilor mei ca plec cu prietenul meu si….aventura a inceput .
Prietenul meu era un suflet mare . Intotdeauna avea un cuvânt cald pentru fiecare , o încurajare. Il admiram . Avea o bunătate înnăscută ,dacă e corect spus aşa . Tin minte ca nu prea il intelegeau multi oameni si ,ca si mai multi , radeau de credinta lui in Dumnezeu . Dar lui nu ii pasa…chiar dacă vedeam de multe ori lacrimi mari , aurii , rostogolindu-se cadenţat pe chipul sau luminos.
Timpul călătoriei cu masina se scurse repede , parcă înţelegându-mi curiozitatea ce ma macina grozav in legătura cu oamenii pe care , in câteva clipe aveam sa ii cunosc .
M-am pomenit in faţa unei vile lila , cu o terasa mare , o piscină ce iti facea cu ochiul , totul amplasat într-un loc deosebit de frumos .
A venit un domn la poarta , ne-a deschis respectuos si după ce a dat mâna cu prietenul meu , privirea lui senină s-a intepenit in personajul nou , adică in mine . Ma studia cu minuţiozitate .
-Tu trebuie sa fii Ochii Căprui ,nu-i aşa ? spuse el sigur pe dumnealui .
-Da…ati ghicit , eu sunt..! am răspuns in aceeaşi maniera .
In clipa următoare ne-a poftit in casa sa ; o vila fascinant amenajata ,de o curătenie ireprosabila , cu tablouri de valoare pe pereţii albi singuratici , cu statui si obiecte de arta , toate cu bun gust , plus mobila scumpa si alte lucruri ce aratau ca stăpânul casei este un om bogat , cu mult rafinament .
„Ce oameni bogati….ce caut eu in casa asta…la atâta amar de bani sigur Dumnezeu nu are loc in sufletul lor…!” am inceput eu sa ii judec nemilos pe bietii oameni .
Am ajuns in sufragerie intre timp . Am făcut cunostinta cu toata familia;domnul respectiv plus soţia sa si unicul lor copil .
Domnul era undeva la vreo 45 de ani , cu parul incaruntit ,cu o privire calda , dar severa si ochi albastri pătrunzători foarte . Dumnealui a fumat până in clipa de faţa , iar dupa aceea a stins tigara , explicându-ne ca stie ca tutunul dauneaza grav sanatatii si in curând se va lasa . Omul acesta era imbracat neaşteptat de simplu . De n-ar fi fost casa drept dovadă , nu ti-ai fi dat seama ca este un om bogat .
Soţia lui , cu chipul palid si un zâmbet molcom , dar cu timbru al vocii deosebit de cald , ne invita la un ceai .
Din vorbă in vorbă , au inceput sa isi deschida sufletul si sa spuna ispitele pe care le au in familie din cauza lumii. 
-Câti ani de casnicie aveţi ?…am intrebat eu curios  .
-20…a răspuns el prompt . Si dacă m-as mai naste o data , tot pe ea as lua-o de nevastă .
Am rămas uluit la auzul acestor cuvinte frumoase. Nu eram obişnuit cu o asemenea atitudine in familie. Stiam ca banii nu aduc fericirea iar acesti doi oameni se iubeau nespus.
-Si eu la fel as face….spuse ea.
-Pai ce v-a făcut sa gânditi aşa ?..am intrebat surprins.
-Am sa va povestesc dacă sunteti aşa curios. Noi doi ne-am luat din dragoste , crezând cu tarie ca suntem facuti unul pentru altul . La inceputul casniciei amândoi eram săraci…dar oameni cinstiti si muncitori. Nu stiam noi de Dumnezeu si nici acum nu suntem usa de biserică ,dar aveam din plin credinta ca,in familie trebuie intai de toate sa ai bun simţ faţa de celălalt ,pentru a crea atmosfera potrivita unei casnicii bune .
A aparut pe lume copilul nostru,lucru care ne-a schimbat viaţa la amândoi in sensul bun.
Cu timpul,sotul meu care muncea si se dedica mult muncii sale,datorita efortului sau si imprejurarilor favorabile a deschis o mica afacere,care a inceput sa se extinda .
Insa venea târziu acasă si a început sa ne neglijeze . Eram profund ingrijorata . Deseori erau certuri la noi in familie…si dupa şapte ani simteam ca numai rezistam in acest fel de a trăi ,nici eu si nici el. Relatia dintre noi s-a racit aşa de tare,încât am devenit firi contradictorii si doar colegi de camera. Nimic mai mult. Eu aveam stari de depresie,iar el s-a apucat de baut . Eram hotărâta sa divorţez in toamnă. Banii curgeau in casa noastră plină de tristeţe ,dar nu aveam nici un fel de bucurie.Ba nişte oamenii rai,invidiosi pe afacerea noastră ,au inceput cu amenintari si alte rautati . Stiti,când vii cu inovaţii si ai succes in domeniu,oamenii nu suporta acest adevăr,pentru ca deranjezi. Se cheama invidie. Acest lucru l-a facut pe sotul meu sa bea si mai mult. Il vedeam zilnic cum sufera si trebuia făcut ceva,dar nu stiam ce.
Intr-o zi ,am pătit cu sotul meu ceva groaznic;un accident de masina. Am scapat cu doar câteva zgarieturi si cu o durere mare in partea de jos. Sotul meu a scapat cu câteva zgarieturi la cap.
In spital ni s-a spus ca numai pot face copii,iar sotul meu,când se va enerva foarte tare,va face atacuri de panică . Am trecut prin dureri sufletesti ingrozitoare .De atunci am luat hotărârea ca,ori de câte ori voi avea ocazia sa botez copii. Eu iubesc foarte mult copii.
Aşa am început sa caut raspunsuri la intrebari,sa il caut pe Dumnezeu .Astfel am mers la mânăstire,ne-am spovedit toata familia si făcând ascultare de duhovnicul nostru,am pus rînduială de post si rugăciune in viaţa noastră si,încet-încet, ne-am impacat ,dragostea a revenit mai puternica ca oricând,iar oamenii rai,chiar dacă nu au incetat sa ne invidieze ,totusi numai sunt ca inainte.
Terminând povestirea,ochii dumneaei au devenit izvor de lacrimi. ACUM MA RUSINAM DE GÂNDURILE MELE.”Chip de lut,cine eşti tu ca sa judeci ? Te-a smerit Dumnezeu …..aşa-ti trebuie …bine imi pare…” rasuna constiinta victorioasa înlăuntrul meu. M-am inrosit tot la faţa . Imi parea rau de tot ce am gândit inainte. Iată ca ambalajul nu arată intotdeauna calitatea produsului. Discutia a continuat ,de data aceasta fiind vorba despre masini.
M-am scuzat,spunând ca trebuie sa plec. Se facuse târziu.Doamna a ţinut sa imi arate casa si i-a spus copilei sale,o fata cu chip de înger,sa imi arate casa.
Am mers peste tot,impresionandu-ma aspectul vilei. Când sa ma intorc la prietenul meu,mi-a reţinut atenţia o usa de mahon mica.
-Ce este aici…?am intrebat nedumerit fata care ma insotea .
-Intrati….nu va sfiiti !a răspuns ea.
Când colo,ce sa imi fie dat sa văd …..?!!! Un paraclis frumos ,împodobit cu multe icoane frumoase. Asezarea lui in spaţiul vilei totuşi era oarecum greu de dibuit.
-Aici se ruga mama când tata se imbata ,aici se ruga tata când mama pleca de acasă ,si tot aici ma rog eu zi de zi pentru sanatatea si intelegerea lor ….a spus fata.
Mi-au dat lacrimile instantaneu…
-Ce ati pătit…? intreba fata,vazandu-mi reactia neasteptata.
-Nimic …ma ustura ochii si de aceea imi lacrimeaza…nu m-am odihnit destul azi noapte !….am răspuns eu evaziv.
Ajunsi in compania gazdei noastre,am intrebat-o pe doamna:
-Nu va suparati ,am o curiozitate..!
-Da..spuneti.!a spus doamna cu un ton vesel in glas.
-De ce ati ascuns acel paraclis,stiti la ce ma refer…
-Am ascuns acel paraclis de ochii lumii,nu din cauză ca ne temem de ce vor spune oamenii despre noi ,ci pentru faptul ca,duhovnicul ne-a invatat asa la taina sfintei spovedanii ;credinta o ai in suflet,nu o afisezi in exterior pentru a smulge admiratia celor din jur…
Ca un trăsnet a sunat in urechile mele aceasta explicatie simpla. Da intr-adevăr ,acesti oameni sunt pe calea lui Dumnezeu si nu fac caz de acest lucru. Inca o lecţie de smerenie de nota 10.
Ne-am luat rămas bun de la prietenii nostri si am plecat gânditori.
„Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor tale !”am spus eu ,revenind in prezent. Retrairea amintirii se terminase.

Ochii Căprui

Post Scriptum;
Cea mai scurta cale de mântuire este de a nu judeca pe aproapele.Faptele le vezi,dar pocainta nu .

Fotografie: Sfârşitul lumii va fi când nu va mai exista cărare de la om la om,adică când nu va mai fi dragoste .Aşa spun unii sfinţi .Mă gândeam că de câte ori asculţi păsul unui om,durerea lui,sau îi împărtăşeşti bucuria,de fapt omul acela te invită să i te plimbi prin suflet.Bineînţeles,atât cât îngăduie el ,numai mult...!Mă uit deseori în ochii omului care îmi vorbeşte agale sau repezit despre el şi viaţa lui.Aşa îi văd sufletul.Îi simt mireasma rugăciunii ,tămâia jertfei de sine,dorul de Dumnezeu şi dragostea de aproapele .Multe lucruri se pot distinge din licărirea simplă a ochilor omeneşti .Şi tot la fel de multe sentimente se pot vădi din vocea unui om.Sufletul vede,vorbeşte ,transmite semnale.Nu...sa nu mă înţelegeţi greşit ,creştinul adevărat nu e cititor in priviri,sau satelit de recepţionat sentimente prin undele sonore transmise de vocea cuiva....!!!Dar în măsura în care omul care ascultă sau observă pe cineva,se străduieşte să fie cât mai aproape de Dumnezeu ,în aceeaşi măsură Dumnezeu îi descoperă,răsplătindu-i,lucruri sau sentimente din sufletul interlocutorului sau. Aceste lucruri sunt însuşiri naturale ale oricărui suflet,dar în ziua de astăzi au fost astupate de noroiul păcatului mai mult ca oricând .Deci concluzia este că în măsura în care te vei strădui să-i faci loc lui Dumnezeu în sufletul tău,în aceeaşi măsură noroiul păcatului va dispărea ,dând la iveală aceste însuşiri naturale.Comunicarea este un simbol al dragostei,un drum larg ce duce spre o cărare îngustă,dar sigură. Aveţi grijă dragii mei de cărarea din sufletul vostru .....să nu dispară ,să nu se strice de bolovanii realităţii oferite de mass-media ,să nu se înfunde la un capăt numit descurajare,ci să fie cât mai netedă .Chiar dacă pe ea s-au preumblat de-a lungul timpului paşi de oameni răi,totuşi aceştia au netezit-o datorită faptului că aţi permis un trafic intens pe circuitul cărării.Nu uitaţi că stăpînul cărării din inimile voastre este Hristos,iar nu voi.Drepte faceţi cărările Lui.....

 

Anunțuri

Un comentariu la “Printre amintiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s