Poveste de adormit copiii maturizați înainte de termen

A fost odată ca niciodată , că de n-ar fi nu s-ar povesti , pe plaiurile oacheşe ale unei inimi încâlcite , trei făpturi magice. Și erau acestea pe vremea când scrisorile de dragoste deveniseră email-uri, ploua a sărăcie lucie cu picături de smartphone – uri, oamenii se logodeau pe Facebook și nu în realitate la biserică, tot omul avea internet nelimitat și libertatea închisă în gratiile informației, se punea foarte mult accent pe dezvoltarea personală și pe programarea familială , oamenii se iubeau tot mai puțin și se bârfeau tot mai mult ,se nășteau copiii tot mai rar de la o generație la alta și mureau oameni în floarea vârstei tot mai mulți de la o generație la alta.
Pe acea vreme păcatul devenise normalitate , iar normalitatea de dinaintea acesteia devenise absurditate .Și totuși , mai erau oameni care vegheau la paza inimii lor , la credința pe care o aveau în sufletul lor. Povestea noastră , începe în adâncurile unei astfel de inimi, îngrijorate ce-i drept pentru realitatea în care trăia. Ani de zile se frământase sărăcuța, să poată înțelege cărui timp aparține ea în totalitate. Și tot atâția ani ,se rugase la Bunul Dumnezeu să o lumineze în legătură cu această stare ciudată pe care o avea. La un moment dat, auzise chiar și guri sfințite vorbind numai despre cât de important este să trăiești frumos fericirea în prezent…..Da, dar trecutul cu toate amintirile lui spumoase ? Cui va rămâne ? Și cu viitorul ce va fi ? Ce rost are speranța în viața omului , dacă el trebuie să trăiască numai în prezent ? Și de ce a mai lăsat Dumnezeu amintiri pe pământul ăsta plin de păcate ? La ce-i folosește omului amintirea faptelor sale ? Uite așa se frământa de zor biata inimioară a unui om indecis din acea vreme ….
Să revenim acum la făpturile cele trei magice de pe meleagurile pline de sentimente iluzorii ale acestei inimi. La umbra falnică a unei ore bune ,unde se afla o băncuță de nostalgie , lungă cât o zi de post și lată cât o gură înfometată aflată în fața unui prânz copios , poposi cu mersu-i agale un bătrân cu un chip luminos , cu niște ochi albaștri triști , o barbă puhavă parcă desprinsă din afişurile cu Moș Crăciun, purtând un costum gri zdrențăros , încălțat cu niște cizme maro , înalte până la genunchi. Drumeagul nostru se așeză liniștit pe băncuță , trăgându-şi sufletul după atâta drum de amintiri. Dar nu poposise degeaba. Se vede că aștepta pe cineva în același loc. Putem certifica faptul că așteptările moșului nu-i fuseseră înșelate și din partea opusă a drumului pe care el venise adineauri, se ivi conturul unei umbre cu mișcări vesele, chiar țanțoșe , am putea spune. Umbra venită odată la lumină , scoase la iveală înfățișarea dulce a unui tânăr cu privire limpede și mers așezat , ca și cum ar fi fost vorba de un tânăr absolvent al facultății de Drept. Tânărul veni zâmbind în chip de salut respectuos la adresa moșului , însă fără să scoată nici o vorbuliță , se pofti singur pe unul din locurile de pe băncuță. Grupul nu era complet. Mai trebuia să apară cineva.
Și acel cineva apăru imediat în neantul acelei zile friguroase de toamnă bătrână, sub forma unui bărbat în floarea vârstei , să tot fi avut acest personaj vreo 35-40 de anișori, exact vremea când puterea fizică a omului este în egală măsură cu setea de viață și puterea de cunoaștere. Omul părea vesel , contrar atitudinii moșului ce apăruse în peisaj , cu puțină vreme înaintea lui. Avea niște ochi castanii cu o privire foarte limpede și pătrunzătoare. Urma să intre într-un dialog cu cei doi , dialog care ne va interesa în mod sigur pe noi , ascultătorii poveștii.
– Bună să vă fie inima fărtaților !…spuse omul nou venit cu bucurie în glasu-i de aramă.
-Bună și dumneavoastră ! …continuă cu același ton din cale afară de politicos , tânărul ce părea un student al facultății de Drept.
-Să lăsăm politețile deoparte ….nu e vremea acum de politețe . Pierdem vremea !…spuse morocănos moșul .
-Știți că sfat , noi trei , adică eu Trecutul ..(.spuse moșul )și voi Prezentul și Viitorul (arătând în ordinea prezentării , spre ultimul venit și spre tânărul cu înfățișarea de student ), nu am mai ținut de foarte mult timp. Se pare că această inimă , nu prea ne mai încape pe toți trei în ea …și astăzi va trebui să hotărâm care din noi va pleca primul sau care dintre noi va prelua conducerea .
-Așa este , Trecutule, dar deși ești încărcat de dureri și amintiri , tu nu poți pleca. Fără tine omul nu ar exista . Tu reprezinți o mare parte din el. Tu ești buletinul lui de identitate .Fără amintiri , omul nu poate trăi , nu poate evolua, nu poate știi ce e bine și ce este rău. Te rog frumos sa ne ierți , dar nu îți vom da drumul să pleci…!!! spuse pe un ton blând , dar foarte hotărât Prezentul.
– Eu fără tine nu pot exista , Trecutule …zise Viitorul. Tu știi că un om , oricât ar trăi în Prezent , dacă nu are un Trecut pe care să și-l asume , atunci de mine , nici nu poate fi vorba.Iar dacă eu nu exist pentru el , desigur că va muri în această clipă. Eu exist datorită ție . Eu mă dezvolt datorită ție. Omul mă poate construi bun sau rău , după măsura în care l-ai învățat să se schimbe tu și a aplicat asta în Prezent.
-Așa e ….spuse Trecutul, bucuros că i se recunosc și lui meritele. Chiar dacă era conștient de valoarea sa , totuși trăia cu ideea că frații lui îl condamnau , deoarece mulți oameni care nu au știut să și-l asume , trăiau în El foarte triști. De aici , putem deduce câtă tristețe era în inima Trecutului pentru concepția aceasta greșită a oamenilor. Da , clar …!!! Nu ai voie să îți negi trecutul , nici amintirile bune sau rele , pentru că trecutul exprimă valoarea ta ca entitate sau experiența ta de om. Trecutul are valoarea lui incontestabilă.
– Dar …continuă cu o voce solemnă Trecutul ..amintirile șochează de multe ori inima umană , făcându-o să se retragă în sine , să nu mai ia aminte la frumusețile vieții. Din cauza asta, când se trezește din această beție a durerii, inima mă condamnă la uitare, negându-mă și căutând să trăiască numai și numai în Prezent.
-Da , e drept ce spui …spuse copleșit de emoție Prezentul. Dar oamenii chiar dacă trăiesc în mine , nu sunt fericiți. Ei simt că au greșit față de tine , negându-te. Și de cele mai multe ori , oamenii deși trăiesc în mine , amână hotărârile importante pentru Viitor. Eu sunt , practic, un fel de gazdă forțată de împrejurări. Omul nu îmi este credincios mie , pentru că este nestatornic din firea sa. Puțini sunt cei care , dându-ți contur ție într-un mod neașteptat de frumos , trăiesc cu adevărat. Cei mai mulți însă, așteaptă Viitorul.
-Acum că e rândul meu să iau cuvântul …spuse Viitorul,la drept vorbind, oamenii se hazardează sau se avântă nebunește în timpul rezervat mie. Omul nu mai are răbdare să trăiască în Prezent , deoarece e tot mai comod , mai curios și mai puțin spiritual. Și nu cred sub nici o formă , că va reuși vreodată vreun om să mă aibă așa cum dorește el , dacă nu te va accepta pe tine și nu va învăța să trăiască sau să se bucure cum trebuie de Prezent. Clar…!!! Tu ești, vrei nu vrei , avuția omului respectiv. Prezentul este starea sa actuală , iar eu….eu nu pot să îi ofer decât speranța de a fi mai bun , de a se schimba în bine.Asta este tot ce pot eu să îi ofer. Tu îi oferi experiența amintirii , eu dulceața Speranței iar Prezentul , importanța momentului de față sau a Clipei.
-Că bine grăiși fecioraşule !!!….se auzi un glas cristalin de copilă blândă. Și, fermecătoare ca o zână dalbă ca spuma laptelui , cu ochii negrii ca tăciunele și cosițele castanii, se înfățișă dintr-odată înaintea la tustrei , parcă răsărită din pământ , Clipa.
-Măi să fie !!!…vorbiră toți într-un glas , uimiți de frumoasa apariție.
-Da, continuă copila blândă…..toți trei aveți valoare extraordinară , dacă omul nu vă încurcă între voi. Nu poate pleca nimeni de lângă nimeni. Dar cea mai mare valoare o am eu . Eu care sunt aceeași de fiecare dată și tot timpul alta. Eu care cuprind tăria Prezentului, hranindu-mă și îndreptându-mă din amintirile Trecutului și adulmec speranța Viitorului. Toți trei sunteți pentru mine și eu pentru voi, frații mei. Dar să știți că există importanță mult mai mare decât cum vă trăiește sau cum vă poate percepe fiecare om. Este importanța pe care o acordă îngrijirii sufletului său. Dacă omul nu are credință , nu poate fi fericit nici ieri , nici azi, nici mâine. Ceea ce ai răsădit ieri cu dragoste ,va ieși astăzi cu siguranță și te vei folosi mâine de rodul muncii pe care ai depus-o astăzi. Nu uitați că dacă nu există Dumnezeu , nu există nici omul, nici timpul și nici noi.
Așa că nici unul nu este mai important decât celălalt. Este ca și cum ai încerca să măsori importanța sau valoarea degetelor de la mână. Dumnezeu e totul. El dă valoare mâinii și degetelor ei.
-Câtă dreptate ai copilă !!!….spuse moșul , încuviințat de ceilalți doi. Păi, rămâne să fim în continuare aceeași ca până acum și să dea Dumnezeu să ne vedem cu bine și la anul , dacă va mai fi nevoie. ..!!!spuse Trecutul bucuros că nu trebuia să renunțe nimeni la nimeni.
După ce își zâmbiră tustpatru reciproc , făcură toți câte o închinăciune în semn de mulțămită către Domnul și plecară fiecare de unde veniseră. Inimioara se liniști pe dată după acest sfat bătrânesc și razele blânde ale soarelui credinței în Hristos , începură să mângâie jucăușe acele meleaguri de suflet nehotărât, până atunci triste și melancolice întocmai ca o zi ploioasă de toamnă. Iar eu încălecai pe-o șea și vă spusei povestea mea……
Copile , ai adormit ?

Ochii Caprui

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s