Mărturii

Deseori mă gândesc să îmi scriu memoriile. Clipele frumoase și amarul clipelor în care m-am îmbătat din giganticul pocal al durerii , cu ochii înlăcrimați privind la Cerul care mi se părea pe moment că tace înadins , plus singurătatea din ce în ce mai apăsătoare pe care o simțeam pe fruntea răzvrătită a inimii mele , deși eram înconjurat din plin de oameni și inimi iubitoare , sunt câteva frânturi de suflet nostalgic pe care totuși, timpul , ca un servitor conștiincios din cale afară , ține neapărat să mi le readucă aminte. Nu știu dacă ar încălzi pe cineva memoriile mele și nu știu în ce fel s-ar putea folosi de ele, dar momentan vor fi doar mărturisirile sincere ale unui anonim bizar. Îmi asemăn cel mai bine sufletul cu un râuleț de apă de munte. Când limpede ca lucirile cristalului , lăsând să plutească în el lumina , când iute și tulbure , spumegând alene împotriva sorții. Oameni ca mine s-au plimbat în viața mea și se vor mai plimba. As considera la momentul acesta al vieții mele , o anormalitate sau un joc al sorții dacă vreun om ar îndrăzni să rămână în viața mea alături de mine mai mult decât părinții mei sau cei care îmi știu culoarea sufletului . Nu sunt pesimist , dimpotrivă ! Cred în iubire cu toată ființa mea , la fel cum crede un slujitor umil crezului stăpânului său. Mi-am dorit cel mai mult în viață să șterg lacrima din sufletul altora. Pentru aceasta deseori am plătit eu în locul lor. Și lichidarea încă nu a venit. Momentan sunt doar în starea de avans. Dar acest lucru nu m-a oprit din drumul meu sau țelul pe care mi l-am ales , ci doar m-a făcut să aprofundez lucrul pe care îl am de făcut. Nu te ajută cu absolut nimic în viață când îți plângi de milă singur sau furi compasiune de la ceilalți. Mai tare strici liniștea celuilalt și mai repede îți pierzi din puterea demnității. Devii un om slab când îți plângi de milă singur. Mi-au trebuit ani să pot să dau cu bucurie mai departe această filă din cartea vieții. Cu bune, cu rele , râul își vede de drumul lui , indiferent dacă este furtună, indiferent dacă în drumul lui vreo stâncă semeață îi pune opreliști, indiferent dacă natura e mohorâtă și indiferent dacă astăzi are mai puțină apă ca ieri. Își vede de drumul lui. Nu am să cer niciodată cont celor care m-au învățat în felul lor riscurile iubirii. Știu că Dumnezeu i-a pus. Iar dacă m-au părăsit când mi-era lumea mai dragă este tot pentru faptul că îi iubeam mai mult pe ei decât sufletul meu sau decât Dumnezeu sau decât aveam ambii nevoie la acea vreme. Sunt resemnat din acest punct de vedere. Când un om pleacă din inima ta , durerea rămâne orice ar fi. Doar Dumnezeu vindecă. Oamenii se fac că vindecă durerea, dar nu vindecă nimic. Faptul că rana se cicatrizează nu înseamnă că se vindecă în așa fel încât să nu îți dai seama că acolo a fost o rană. Acesta este un adevăr trăit , revelat. Dar cea mai mare durere este să știi că cel mai bun prieten de ieri ți-a devenit cel mai mare dușman de astăzi. Și atunci taci și plângi , oftezi și speri , crezi și te rogi și cauți mângâiere în icoană iar nu la oameni. Oamenii sunt schimbători ca apa dar aceasta nu ar trebui pe nimeni să oprească să îi iubească așa cum sunt. Unui om care îți face rău în continuu cu bună știință nu are rost să îi ții evidență la faptele făcute împotriva ta. Îți pierzi sufletul și timpul astfel ! Trebuie doar să te rogi pentru el ca să îl liniștească Dumnezeu și pentru tine ca să ai răbdare să treci ispita. Când un suflet e bolnav , aștepți ca Dumnezeu să îl vindece. Poate boala lui e leacul tău. Să ai mână mușcată de aceia cărora le-ai șters lacrimile și să îți spui cu nonșalanță că totul va fi bine , vânând suflete pentru a le ajuta , ascunzându-ti suferința într-un zâmbet nostalgic , este un drum anevoios la început în viață, dar nu imposibil. E greu până te înveți prima dată. A doua și a treia oară te vor învăța să dai importanța cuvenită lucrurilor pe care le-ai omis de prima oară. Un pesimist înnăscut este un călău înnăscut pentru cei din jurul lui. Mai bine să fii un optimist puțin naiv , aducând fericire în jurul tău decât să transformi viața celorlalți într-un infern timpuriu. Cine ți-a dat dreptul să strici viața celuilalt cu părerile tale ? Nimeni. Iar ca să trăiești normal și frumos , de multe ori trebuie să ai curajul unui nebun . Să poți să râzi cu gura până la urechi când auzi vorbele lumii scornite la adresa ta și să nu îți pese câtuși de puțin, să zâmbești uitându-ți durerea ta ca să o alini pe a celuilalt , să trăiești pentru alții ca și cum ai pentru tine , să te bucuri de azi cu speranța că te vei putea bucura și de mâine, să descoperi adevăruri tulburătoare și totuși să nu dai înapoi niciodată în lucrurile pe care le ai de făcut , sunt lucrurile unui om normal ….dar căruia îi pulsează în inimă bătăile inimii unui nebun. Oamenii își pun măști chiar dacă au numele la vedere . De teama de a nu fi răniți mai mult decât sunt fac lucrul acesta. Eu mi-am pus o mască de anonim în fața oamenilor , dar nu pentru ei , ci pentru răul din ei care m-ar putea impiedica să îmi duc scopul la îndeplinire. Dumnezeu stie cine sunt și îmi este de ajuns. Ca anonim , vânez suflete pentru a le ajuta. Diavolul le vânează pentru iadul în care va dori să nu sufere de singurătate. Eu le vânez pentru Rai. În Rai nu există singurătate , dar este bine să fie oameni cât mai mulți. Așa că voi șterge lacrima din sufletul celui care are nevoie , indiferent de răsplata pe care o voi primi. Voi zâmbi îndurerat fiind și voi râde cu gura până la urechi de toate spusele unora . Râul își are drumul lui în viață. Indiferent de natura obstacolelor pe care le va parcurge , el trebuie să ajungă la destinație și să își pună în valoare menirea. Mi-aduc aminte că atunci când eram mic și îmi doream nespus să fac lucrurile de acum, L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o icoană zâmbindu-mi. Au trecut ani de atunci și sufletul meu tânjește după acea clipă. Mă voi întâlni la sfârșitul vieții cu El. Sunt sigur. Măcar să mă întrebe de lucrurile pe care le-am făcut și tot mă voi întâlni.
Nu consider că sunt singura ființa cu astfel de sentimente profunde. Ca mine mai sunt mii. Trebuie căutați de către cei care vor să îi cunoască.

Ochii Caprui

Anunțuri

7 comentarii la “Mărturii

  1. sharabagiu spune:

    Te iubesc! Nu esti singurul in lupta asta. Uite peste ce text am dat ieri – nici ca putea fi explicat mai clar. Si tocmai de dragul Iubirii Celei Sfinte induram si mergem mai departe. O noua zi e sansa unui nou inceput…in toate.

    ” Dumnezeu nu poate uita in veci nici o persoana si daca nu o poate uita, o si mentine in
    existenta. Pentru Dumnezeu, de fapt, nici o persoana cu care a stat in relatie nu mai inceteaza
    de a exista.
    In aceasta se arata, insa, si valoarea data omului de Dumnezeu prin creatie; desi l-a facut din
    nimic, l-a facut in asa fel, ca vede in el o faptura demna de a o trata ca pe un egal. Dar e mare
    taina ca existentele create de El pot, si sa nu tinda spre El, ci sa-si inchipuie ca pot spori
    singure intr-o nemarginire a fiintei lor proprii. Iar Dumnezeu, voindu-le libere, a hotarat sa le
    creeze, contand si pe aceasta eventualitate.
    Deci sufletul a fost creat pentru viata vesnica, pentru ca Hristos sa locuiasca in el. Dar chiar
    daca el ramane gol de Hristos, el tot exista in veci, ca sa stie pentru ce mare vrednicie a fost
    zidit si sa ramana vesnic intr-un regret pentru lipsirea de ea, deci sa ramana intr-o suferinta
    vesnica pentru despartirea de Dumnezeu, in Care se afla.
    Nu mai e in iad o nadejde a viitorului, nici credinta ca putem repara ceva din trecut. Am uitat
    de Dumnezeu si Dumnezeu nu ne mai poate ajuta. Nu-i mai putem iubi pe altii si altii nu ne
    mai pot iubi pe noi. Nu mai gasim nimic vrednic de iubit unii pe altii. Suntem singuri pentru
    veci. Si stim ca vom fi singuri pentru veci. Existenta noastra e redusa la monotonia eterna a
    inchiderii in superficialitate si singuratate. Nu ne putem comunica nimanui si nimeni nu ni se
    poate comunica. Iar intrucat in iad vom fi cu trupul, chinul singuratatii, al nemangaierii, al
    neincrederii dureroase va fi intensificat la maximum si in trupul nostru prin raceala, nepasare
    si neincredere. ” Pr. Prof.Dr. Dumitru Staniloae

    Apreciază

  2. sharabagiu spune:

    Vezi daca poti edita comentariul anterior. Mie imi aparuse ordonat. Multumesc.

    Apreciază

  3. ami spune:

    ,,Apele nu se amesteca niciodata” imi spunea un bun parinte odata… Sunteti o apa curgatoare… Dumnezeu v-a dat acest ROST si tot EL va va ajuta in indeplinirea acestui ROST. Doamne ajuta!

    Apreciază

  4. Învățătorul meu rămâneți‚ indiferent de sunteți cu mască sau fără…Oricum‚ îmi place masca ce-o purtați… ‚ este foarte sugestivă.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s