Ți s-a întâmplat vreodată ?

Ți s-a întâmplat vreodată suflete drag ca în toiul unei nopți senine sufletul tău să vibreze dureros la atingerea fină a vreunei amintiri ? Să ai o durere așa de mare încât să te trezești și adormi plângând, invadat de o cascadă de inocente lacrimi ce-ți scaldă chipul tău cel luminos de altă dată ? Să nu poți să spui durerea nimănui decât lui Doamne Doamne , sau dacă o spui cuiva drag , să-l vezi și să nu crezi cât de repede s-a obișnuit el cu ideea durerii tale ? Să simți că nu ești tu la serviciu sau acasă , ci doar o ființă stranie a cărei lumină difuză mai pâlpâie undeva uitată-n într-un colț de suflet stingher ? Sau ziua și noaptea să îți pară doi călăi nemiloși ce fac cu schimbul la tortura pe care o înduri cu bărbăție ? Sau să te saturi să fii bun și cu atâta căldură în suflet față de ceilalți care te-au rănit ? Sau să nu mai poți înghiți mâncarea nici măcar cu noduri în gât ? Eu cred că ți s-a întâmplat , iar dacă nu ai cunoscut durerea la așa tragic nivel , vei avea timp să o cunoști. O clipă de durere îți poate schimba câțiva ani din viață. Dar cu toate cele întâmplate, este bine să știi că nu meriți să rămâi așa. Nu trebuie să rămâi așa ! Durerea pe care a-i suferit-o este rodul alegerilor tale și știi foarte bine ceea ce îți explic eu acum. Micuțele compromisuri, vorbele pe care le-ai spus nepăsător fiind la adresa celor care nu meritau asemenea lucruri din partea ta, gândurile nocive pe care le-ai jertfit pe altarul conștiinței tale cu nebăgare de seamă, privirile funebre , otrăvite chiar , pe care le aruncai cu nesaț în ograda sufletelor fericite , sunt doar câteva alegeri greșite ale vieții tale. Și chiar dacă nu ești ceea ce am descris eu , totuși să știi că și faptul că nu te-ai străduit să ajuți când ți s-a cerut , să ștergi lacrima arzândă de pe fața vreunui suflet muribund când ai avut ocazia, să spui nu indiferent de consecinţe celor care căutau să-ți mituiască onoarea și demnitatea , toate lucrurile de acest gen , au tras greu în balanța destul de meticulos echilibrată de Dumnezeu , a caracterului tău de om. Nu e timpul să asiști la un asalt furtunos de regrete nemiloase cu sufletul tău, atâta timp cât poți transforma totul în minunate fapte bune. Nu e timpul să îți învălui fața aceea blândă într-o tristețe hidoasă vederii celor din jur, atâta timp cât trăiești și cu ajutorul lui Dumnezeu te poți ridica din gunoiul obiceiurilor tale rele. Transformă-ți farmecul veninos al durerii în mirajul de neînchipuit al iubirii față de Dumnezeu și aproapele tău. Fii o binecuvântare lăsată de Dumnezeu peste sufletele atât de însetate astăzi de izvorul fericirii. Altfel , ce rost ar fi avut atâta durere în ceas adânc de noapte ? Cum și în ce fel te-a schimbat durerea , dacă tu îi oprești amintirea din zborul ei , invitându-o iarăși cu aceeași plăcere pe care ai avut-o la prima vedere ? Dacă nu te-ai transformat într-un suflet cald și bun, înseamnă că nu ai învățat nimic din durere . Experiența durerii fără să o fructifici în ceva util pentru sufletul tău și al celorlalți , aduce după sine , ca rod al acestei atitudini lâncede , durerea experienței. Cine nu te lasă ca să-L simți pe Dumnezeu acum în clipele de fericire sau de normalitate , tot atât de adânc ca în nopțile nedormite când un ceas de vorbă cu El ți se părea doar o mângâiere lină de un minut ? Durerea era prea mare ca să fie alinată doar de un simplu ceas de rugăciune. Dacă în rarele ceasuri de fericire ale vieții tale nu simți nevoia abisală de a vorbi cu Dumnezeu și a-L avea alături tot atât de mult ca în suferindele clipe de durere pe care le-ai trăit, înseamnă că nu te poți chema un suflet sensibil, ci unul nerecunoscător. Știu de pe acum ce vrei să-mi spui clar , tare și răspicat ! Că suntem oameni , că avem neputințe, că suntem diferiți și alte explicații întortocheate care să dea apă bună la moară stricată tuturor celor care preferă întâi să se scuze și după aceea să pună mâna să facă ceva pentru ei însăși. Dar toți vor să fie corecți cu ei însăși , doar că de la vorbă până la faptă este distanță ca de la polul sud până la polul opus. Dar , dacă intensitatea dorinței de a te schimba este mare , distanța se parcurge foarte ușor. Cum ? Când ai dragoste de un lucru mai simți oare un pic de oboseală taciturnă în venele inimii tale ? Când ai interes sau ambiție ca să ajungi ceva în viața ta , te mai interesează orele nedormite ? Și dacă este așa cum spun eu, oare ce ar trebui să facă un om care are dragoste de sufletul său ? Eu cred că ar trebui să îi acorde atenție pe care o merită cu vârf și îndesat. Astăzi ești tânăr și zâmbești nepăsător la simptomele unei vieți îmbolnăvite de virusul modernismului de astăzi, dar mâine vei fi bătrân , vei avea copii , vei trece prin dureri , vei căpăta experiență. Și singura comoară pe care o vei avea din plin nu se știe dacă va fi sufletul tău ci faptele tale bune și frumoasele amintiri pe care te-ai străduit să le lași altora despre tine. Sufletul tău va fi acolo unde a respirat inima ta toată viața; în aerul greu și posomorât al păcatului sau în lumina blândă a faptelor bune. Așa că , te rog din suflet, dă un rost frumos lacrimilor tale în viață. Lasă ceva util și frumos pentru oamenii pe care îi iubești. Poate astfel se vor îndrepta și nu vor gusta precum ai gustat tu ,”cu nesaț” din giganticul pocal al durerii. Cu drag ….pentru sufletul tău !

Ochii Caprui

Anunțuri

2 comentarii la “Ți s-a întâmplat vreodată ?

  1. ecaterina spune:

    Da. Cand totusi tu ca om esti frant in mii de bucati, iti intelegi partea ta de vina si stii ca e cea mai mare, dar ai totusi marele regret ca celalalt nu s-a uitat mai adanc in sufletul tau sa inteleaga cauzele si contextul rabufnirilor tale, cum aduni toate bucatile la un loc? Cand incerci sa pui toate bucatile la un loc, si-ti scapa mereu alta. Cand pana si ratiunea ti-e intunecata, tulburata si spulberata de durere, trupul ti s-ar prabusi oricand, somnul e un chin, visele nu mai exista si viitorul nu te mai intereseaza. Da, mandria doare foarte tare. Cu toate astea, cum te repari tu la loc? Si poate cel mai important, cum te ierti tu pe tine? Cand s-a saturat sa faca fata neputintelor tale, el, un om al lui Dumnezeu, atunci incontro? Cum se face ca noi oamenii de astazi suntem atat de introspectivi si spirituali, expusi la atatea resurse, dar mult mai slabi sufleteste decat bunicii nostri simpli, fara multe intrebari despre viata si fara carte? Imi vine mereu in minte chipul strabunicii mele, care in ciuda tuturor necazurilor mult mai dureroase ca ale mele, pastreaza si acum, la aproape un secol de viata, aceeasi blandete pe chipul ei si are aceeasi bucurie in ochii ei senini ca cerul intr-o zi de primavara.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s