Spre surprinderea ta

Ți-am răsfoit pagina și spre surprinderea mea, am găsit bucățelele mele de suflet liber așezate frumos printre rândurile pe care inima ți le-a dictat cândva. Mi-a plăcut . Am văzut cum și ce gândești, cât de mult te lași dezamăgit și cât de intens lupți pentru speranță. Mi-am dorit să fii prietenul meu aici. De aceea ți-am trimis cerere. Da, sunt un pic selectiv pentru că frumosul și o inimă plină de dragoste care să îl împartă , nu le vei găsi oriunde. Dar vreau să știi că atunci când ți-am trimis cerere , am făcut-o cu tot sufletul , nu superficial. Ca și cum te-aş fi întâlnit undeva acum și admirându-te , te-aş fi rugat să mă accepți pe mine cel mic, printre prietenii tăi. Să știi că mi-ai umplut sufletul de bucurie și ochii de lacrimi. Atât de intens trăiesc momentul curat al unei noi prietenii. Iarăși vreau să știi că eu primesc pe oricine în casa sufletului meu. Nu am criterii legate de nume sau de anonimaturi. Dar am criterii legate de intenție și de comportament. Să nu mă înțelegi greșit. Nu am pretenții , pentru că aceasta ar însemna să forțez omul să fie rob principiilor mele. Dar cercetez după intenție. Rareori am blocat pe cineva. Trebuie să fi fost un om care voia doar să mă cerceteze mai îndeaproape , iar nu un prieten. Și văzând că nu are nimic din mine și faptul că eu nu sunt pentru el decât un prilej de ceartă sau spectacol, atunci am urmat dictonul meu personal -„Ne-am împrietenit cu bucurie, ne despărțim cu respect „-dicton pe care l-am urmat ori de câte ori rațiunile sănătoase ale inimii mele mi-au dat un ghes nemaipomenit. Dar să știi că atunci când primesc pe cineva drept prieten, nu o fac superficial ci foarte bucuros că am mai găsit un suflet frumos. Poate nu sunt prea comunicativ, dar dacă pot să ajut , ajut. Poate nu am timp ca să mă uit la fiecare dintre ei și cred că aceasta doare, dar în schimb îi port pe toți în suflet. Când am timp, o fac cu bucurie. Dar prietenii mei sunt mulți și timpul meu e măsurat. Las pe fiecare să aleagă. Ochii Caprui nu e un nume pe care avându-l la prieteni să te mândrești, ci este un suflet ca și tine. Dacă tu consideri că nu îți mai este de folos , atunci poți să îl ștergi. Profilul lui este public , așa că vei avea cum să îl citești în continuare. Dar dacă l-ai ales ca prieten, atunci fii față de el ca un prieten, fie el și unul virtual. Nu am pretenții, am sentimente. Nu am timp, dar am intenții bune. Îmi scriu simțirile pentru că sunt sincer, chiar dacă sinceritatea costă. Nu fac morală nimănui. Aceasta este treaba conștiinței fiecăruia. Aș vrea să țină minte fiecare privire curioasă care mă citește acum că -„Eu nu caut cantitate, doar calitate ; nu caut nume , ci suflete ; nu caut decât oameni.”….
Scriu cu drag oricui , indiferent de intenția sa vizavi de sufletul meu. Intenția îl va depărta sau îl va apropia.

Ochii Caprui

Anunțuri

2 comentarii la “Spre surprinderea ta

  1. amymohorea spune:

    La aceasta postare imi vine sa scriu multe dar ma opresc aici si spun un simplu MULTUMESC!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s