Neputințe, motive, interese. .

Ți-am observat fără să vreau pleoapele sufletului cuprinse de răceala îndoielii. Cred și eu că ai tot obosit să ai încredere în oameni iar ei să îți răsplătească dezamăgindu-te. Te doare. Simt aceasta. Dar nu trebuie să crezi și să te comporți ca și cum toată lumea ar fi la fel ca aceștia. Unii dintre ei au neputințe, alții au motive iar cei mai mulți au interese. Neputinţa este atunci când vrei să nu dezamăgești pe acela care își pune amprenta încrederii asupra sufletului tău, dar oricum și oricât de tare te-ai strădui , nu te poți ridica la valoarea încrederii acordate. Și atunci dezamăgești. Motivul este atunci când omul acela nu vrea să te apropii prea mult de sufletul lui, pentru că din postura în care este el față de tine,făcând acest lucru ar trebui să rupă orice legătură cu sufletul tău. Acesta este singurul motiv. Preferă să te aibă aproape, dar numai astfel. Dacă nu vei îngădui acest lucru și vei dori mai mult de atât, atunci vei fi iarăși dezamăgit. Iar interesul este exprimat sub forma celei mai false și ipocrite afecțiuni. Oamenii care au interese tind să devină posesivi față de sufletul tău. Dacă vrei să scoți din ei oameni buni, atunci trebuie să te chinui puțin. Trebuie să îi faci să își mărturisească singuri păcatul sau să le arăți că știi totul, dar fără să fii răutăcios sau suspicios. Bunătatea ta unora dintre ei le va trezi conștiința, altora le va arăta ușa. Nu depinde de tine. Doar de ei. Așa că te rog din sufletul meu mic, nu mai lăsa răceala îndoielii să îți învăluie luminile sufletului. Trebuie să ai luminile puternice, iar nu de abia zărindu-se. Ești o minune lăsată de Doamne Doamne pentru ceilalți care vor să Îl descopere prin tine. Nu lăsa îndoiala să te transforme într-o pacoste pentru tine însuți. Bunătatea unui om are nevoie de sacrificii multe pentru a-şi atinge și proteja scopul. Dar și de remedii. Să nu uiți aceasta te rog …..! E de la mine pentru tine, cu mult drag.

Ochii Caprui

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s