Anonimus

Cred că e ultima mea postare pe care o scriu în legătură cu anonimatul meu așa de misterios .Trebuie să fiu sincer în totalitate cu mine însămi și să recunosc că m-am săturat să dau explicații curiozității ochilor atenți cu scrierile mele și să fac acest lucru mereu cu zâmbetul pe buze. Dar intenția mea este să nu supăr pe nimeni. Vă rog frumos pe fiecare dintre cei care mă urmăriți de la începuturile mele sau care m-ați descoperit de curând pe aici , să nu îmi luați în nume de rău cuvintele pe care le voi spune . Într-o lume în care oamenii își pierd încrederea foarte ușor chiar și în ei însăși , în care aproape tot ce începe frumos la început se termină urât , în care a fi suspicios chiar și cu tine însăți a devenit o normalitate destul de uzuală , oamenii s-au săturat să își mai agațe speranțele sau visele în vreo relație cu un anonim. Pentru că ascunde ceva – și în cazul meu – ceva care e prea frumos să fie adevărat. Nu spun cuvintele mele ci vorbele acelora pe care i-am întâlnit în privat. Când am pornit blogul , l-am pornit cu speranța că voi reuși să stârnesc în inima fiecărei priviri care mă va cerceta , un pic din dorul meu de Dumnezeu și din experiența mea de viață. În concepția mea , un astfel de om nu va putea scrie liber (iar când spun liber mă refer la sinceritate ) sau nestânjenit de privirea amară a oamenilor răi , decât dacă numele lui va fi anonim. Nu îmi acord o importanță deosebită prin spusele de mai sus , ci doar descriu o realitate tristă pe care am observat-o pe toate blogurile frumoase. A vorbi despre viață într-un mod plăcut și personal , a trata cu dragoste fiecare suflet binevoitor nu ca să te laude ci doar pentru a putea trage concluzia care trebuie din textul pe care îl citește, sunt dovada unui caracter care va irita mai devreme sau mai târziu , practicanții sportului „Gică Contra „. Eu am destule pe capul meu, atât de multe cât să mai dau și la alții. De aceea nu am nevoie de ispite cu oameni guralivi , ci de libertate în scris și liniște sufletească. Am nevoie de liniște sufletească pentru a-mi putea descărca intensitatea emoțiilor în litere jucăușe , litere al căror înțeles final va mângâia suflete și va oferi răspunsuri . Dacă aș scrie urât sau agresiv , atunci aș invita să fiu tratat la fel de către cei care mă citesc. Nu mă voi supăra niciodată atunci când vinovat fiind de asemenea culpe , voi fi pedepsit . Dar dacă scriu frumos ….atunci invit pe fiecare om să deducă el singur cum ar trebui să se comporte sau în ce mod ar trebui să își formuleze comentariul. Sunt deschis la părerile constructive .Dar să fie constructive, nu insinuante. Pentru că îmi este rușine de rușinea aceluia căruia îi voi fi obligat să îi fac educație în mod public. Interesul meu primordial este ca fiecare suflet din aceia cărora le plac postările , să le citească și să se schimbe în bine. Nu am nici un interes în a cunoaște în totalitate sufletul cuiva și a mă lega de el în vreun fel. Admir, recunosc, apreciez, sunt încântat, zâmbesc și nu încetez a mulțumi din suflet tuturor celor care îmi vizitează pragul. Dacă pot ajuta, ajut cu bucurie .Dar doar atât . Un alt adevăr este că din cei 10.000 de oameni , personal mă cunosc doar 1%. Am avut și voi avea grijă să rămân în continuare doar un anonim. Sunt convins că , pe parcursul multor postări din trecut , s-au observat greutăți în exprimare, greșeli gramaticale și de topică. Rog pe acei oameni care au observat aceste lucruri , să îmi ierte incompetența de amator . Amator care nu a studiat filologie sau arte frumoase. În schimb și-a păstrat inima caldă în exprimarea de zi cu zi. La sfârșitul celor spuse , mi-aş dori să fiu înțeles în totalitate. Dacă voi mai fi nevoit să dau cuiva explicații , atunci îi voi trimite link – ul postării. Vreau să scriu senin …..în inima fiecăruia. Fără frică, fără regrete…..

Ochii Caprui

Anunțuri

5 comentarii la “Anonimus

  1. ricamihai13 spune:

    „Vreau să scriu senin …..în inima fiecăruia. ” – Pe asta chiar n-am s-o uit! Să-ți fie senin !

    Apreciat de 1 persoană

  2. anisiaprincess spune:

    Când este „Pace și iubire”,nu mai contează anonimatul…

    Apreciază

  3. Lavinia spune:

    Nu conteaza nici cine esti, nici unde locuiesti, cu atat mai putin cum arati. Conteaza ca asterni, scriind, cuvinte ce pornesc din adancul sufletului si inimii tale. Iar ce poti admira mai mult la un om pe care nu il cunosti personal sau pe care nu il vezi, dar care iti vorbeste/scrie sincer, decat sinceritatea? Cu drag o sa citesc in continuare articolele tale, indiferent cine esti. Conteaza cel mai putin, pentru ca TU – OMUL, faci mai mult decat o identitate… Numai bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s