Cândva (2)

Pentru prima oară în viața mea , am simțit atunci intensitatea acelei dezamăgiri urâtă ca moartea și inutilă ca o picătură de apă în deșertul Saharei. Tocmai atunci când omul acesta ar fi avut cea mai mare nevoie de mine, tocmai atunci, nu am avut tăria necesară pentru a-l ajuta să treacă peste. Dar sunt unele dintre situații în viață , cărora nu avem cum să le facem față oricât am fi de puternici și morali . O astfel de situație era și cea de acum . În fond și la urma urmei , nu ar fi trebuit sub nici o formă să îmi închipui că acest om , nu era și el om. Tocmai lacrimile de suferință, sentimentele de vinovăție plus cele de neputință sunt cele care te fac uman. Iar eu nu înțelesesem aceste lucruri până atunci. După ce am acceptat ideea că toți suntem oameni , abia după aceea mi-am revenit la normal. Totuși glasul conștiinței a avut grijă să mă țină într-o stare de pocăință pe motiv că am fost destul de laș și de inapt sufletește în acele momente. De aceea am hotărât să nu îmi mai pun niciodată nădejdea în oameni. Trebuie neapărat să învăț tot ce este bun de la fiecare om. Să îi apreciez abilitățile , darurile, talanții. Dar în același timp să îi înțeleg și neputințele, slăbiciunile sufletești. Ar fi lipsă de respect față de orice om pe care îl cunoști faptul că treci pe lângă el ca pe lângă un nimic. Deja putem numi acest lucru trufie, egocentrism, prostie. Fiecare om merită apreciat în felul său , chiar și numai pentru efortul pe care îl depune atunci când stă de vorbă cu tine. Dar nici un om nu merită să îți pui nădejdea în el. A-ți pune nădejdea în oameni este mentalitatea unui suflet bolnav sau a unui suflet care uită de nimicnicia vieții. A-ți pune nădejdea numai în Dumnezeu este conceptul unei vieți spirituale puternice și echilibrate în profunzime. Nu mă mai satur să culeg frumosul din sufletele oamenilor pe care îi întâlnesc. Nu m-am speriat niciodată de urâțenia sufletească a unui om. Dar m-am mâhnit. Nu cu judecată, ci cu durere. Nu sunt psiholog, nici scriitor, nici profesionist în cele ce fac . Doar un simplu amator. Eu mă mir de fiecare dată atunci când zăresc în sufletele oamenilor capodopere de lucrare Dumnezeiască. Capodopere pe care unii , inconștienți de valoarea lor și de timpul care le-a mai rămas ca să zâmbească vieții, le strică. Dar știu și am nădejdea faptului că Dumnezeu îi așteaptă la fiecare cotitură de viață pentru a-i îndrepta și a le arăta dragostea Sa. Așa cum m-a așteptat și pe mine în tot acest timp în care eu mi-am pus nădejdea în oamenii pe care i-am cunoscut. Am stat în umbra lor cu multă încredere în ei , iar nu în Dumnezeul care i-a creat pe ei în același mod în care m-a creat și pe mine.

Ochii Caprui

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s