Boala

Boala, eu am socotit-o dintotdeauna ca un dar dat de Dumnezeu omului pentru a se putea cunoaște pe sine și pentru a-i putea cunoaște pe cei de lângă el. Nu numai faptul că te adâncești în tine în acele clipe când țintuit la pat rostești tremurând o rugăciune scurtă sau verși o lacrimă de smerită cugetare , poate fi socotit ca dar. Mai este însă un lucru. Știi, în acele momente , chiar nevrând , începi să simți compasiunea celor din jurul tău. Compasiune care , la urma urmei, își are rolul ei foarte important în dezvoltarea sau consolidarea relațiilor dintre tine și ceilalți. Îi observi pe unii cum au o compasiune înflăcărată , fiind în stare să facă orice pentru tine. La unii , această compasiune poate fi de durată sau de moment. Depinde cât de mult țin ei la tine , cât de gravă e boala ta sau cât de obișnuită este inima lor să îndure cazuri ca ale tale . Cu siguranță vei observa , că unii dintre ei fiind obișnuiți să vadă astfel de cazuri ca al tău la tot pasul , vor avea o compasiune mai puțin înflăcărată sau chiar mai de puțină durată. Nu e vina lor , să știi. Și ei cândva, au suferit în adâncurile inimii lor la fel de mult cum suferi tu acum. Poate au obosit. Mai sunt însă și oameni care , deși au o compasiune foarte mare , destul de prezentă , totuși , nu se dau pe față. Pentru a te încuraja să treci peste. Pentru a-ți oferi zâmbete, nu lacrimi. Pentru a te învăța cum trebuie să fii în boala ta, cum trebuie să te comporți. Adică să rabzi cu tărie , resemnat cu zâmbetul rugăciunii fluturând pe buzele inimii , deplin fiind conștient că totul va trece și că , absolut orice s-ar putea întâmpla , Dumnezeu are grijă de tine. Aceștia sunt oameni puternici. Pe unii dintre cei dragi , boala ta îi întărește , felul cum o rabzi le dă exemplu bun. Pe alții îi lasă rece , pentru că nu sunt în stare să simtă ceea ce simți tu. Iar pe cei mai mulți , boala ta îi dărâmă. Îi dărâmă pentru că ei nu au nădejde. Nu au credință. Sunt plini de raționalism și creierul inimii lor este plin de informații medicale. Speră și ei în Dumnezeu , dar speră puțin. De cele mai multe ori, chiar dacă nu ai vrea să îi deplângi, pentru că observi că ei sunt mai slabi ca tine, totuși te enervezi când încep să te marginalizeze , tratându-te cu o milă care îți fură demnitatea ta de om bolnav. Aceasta explicația pentru care nu accepți mila lor. Pentru că e o milă care te dărâmă, nu te zidește sufletește. Pentru că au credința mai slabă decât a ta. Dar cu toate acestea , trebuie să îi îngădui pe lângă tine. Să le dai exemplu. Făcând astfel, Dumnezeu te va binecuvânta să duci până la capăt, tot ceea ce ai de dus.

Ochii Caprui

Anunțuri

Un comentariu la “Boala

  1. anisiaprincess spune:

    Boala e un bine pentru om dacă-l schimbă în bine.Este însă un rău dacă se face stăpână pe gândurile lui și-l țintuiește de ea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s