Echilibru ?

Cea mai mare durere sufletească pe care o poate simți un părinte este atunci când judecat de copilul lui, nu are nici cel mai mic cuvânt de îndreptățire. Adică este vinovat întru totul. Gândul vinovăției și al timpului care nu mai poate fi întors pentru a putea repara lucrurile , sunt gânduri nocive în sufletul unui astfel de părinte. Gânduri care nu îl vor ierta toată viața sau în cel mai bun caz, nu îl vor ierta ușor.

Cea mai eficace otravă în sufletul unui copil este să simtă până în măduva sufletului ura părinților lui care nu l-au dorit deloc. Această otravă are să își facă treaba toată viața. Puțin câte puțin. Are repercusiuni grave asupra comportamentului copilului . Repercusiuni ca gânduri frecvente de sinucidere , deznădejde , sentimentul de neîmplinire sufletească permanentă , lipsa dragostei sau a percepției acesteia sau efectul invers , adică acela de a suplini în viitoarea lui familia lipsa dragostei pe care a simțit-o din plin. Numai că dragostea pe care el și-o închipuie , va fi lipsită de discernământ , de educație. Acestea sunt efectele urii părinților.

Oare ce pot face și unul și altul , adică părintele și copilul , pentru a nu se ajunge la astfel de tragedii ?
Într-o lume în care falsa moralitate își schimbă destul de des măștile , cum își vor mai putea da seama viitorii părinți de greșelile lor ? Dar copii ?
Ce îți este și ce nu îți este permis să îi spui copilului tău sau părintelui tău pentru a putea păstra curăția și căldura sufletească a unei relații normale dintre tine și el ?
Care este factorul cel mai important în susținerea permanentă a echilibrului sufletesc într-o familie ?
Aștept cu drag răspunsurile fiecăruia dintre voi. Pentru mine , răspunsul tău suflete drag, contează.

Ochii Caprui

Anunțuri

7 comentarii la “Echilibru ?

  1. Tacerea pasilor tarzii spune:

    „Exista o ucidere din culpa in cuvant, si o ucidere din culpa fara cuvinte, la fel de de periculoasa”, spunea preotul Constantin Necula . Reducand totul si cautand radacina ajungem la ..iubire . Lipsa comuniunii , a dialogului , lipsa de acasa , fuga , inecatul in bauturi , drogul , neatentia , este lipsa totala de iubire . Ades aud „i-am oferit tot „– Bine , iti mai amintesti cand i-ai sarutat ultima oara lacrima de pe obraz , cand l-ai linistit pe copilasul tau spunandu-i ca impreuna vom depasi totul , cand l-ai asigurat ca orice s-ar intampla el este iubit si iertat ? I-ai spus vreodata ca este in siguranta si este perfect asa cum este ? I-ai intarit sufletul ? Te-ai rugat pentru el cand dormea si l-ai binecuvantat cu toata inima ta ? I-ai aratat si binele si raul ? I-ai fost parinte si maestru ? Asta este – cineva ar trebui sa ne reeduce , sa ne aplice terapie pe suflet .. Sa auzim doar de bine !

    Apreciază

  2. smaranda64 spune:

    Este o temă foarte amplă. În familie ca în orice altceva, egourile fac prăpăstii. Pe scurt:
    -Am înțeles că, copii mei nu sunt ai mei ci frații mei de dincolo, pe care i-am ajutat să coboare în materie. Responsabilitatea uriașă în fața lui Dumnezeu a cărui copii suntem cu toții aproape că ma răpus. Am simțit-o greu apăsând pe umeri.
    /când am observat că lucururile scapă de sub control și că nu suntem pe un drum bun (asta este cel mai greu) am schimbat total felul de cominucare între noi. Astfel că, la timp, înainte să se formeze prea multe resentimente să ne permitem unii altora, să vorbid deschis și sincer unii cu alții.
    -cele mai importante discuții au fost cele legate de pretențiile societății la care noi părinții ne-am aplecat dar ei nu au găsit de cuviință să o facă.(Lucru pe care în secret l-am apreciat) Ipocrizia din lume, minciuna, falsitatea… a trebuit să vorbim despre ele o grămadă de ani.
    -Când strigam la ei pentru prostiile comise mi-am dat seama că strig în lume disperarea mea de mamă că nu am să reușesc să-i conduc pe un drum bun(care-i drumul bun ?). Nu am ținut secret ci le-am spus-o și lor.
    Am încetat să-i cert, să-i dădăcesc, fără pedepse, fără repercursiuni…
    În perioada de disperare maximă când am crezut că totul se va nărui, am strigat disperată după ajutor divin, ca răspuns am primit: schimbă-te tu și totul se va schimba cu tine.
    Oricum nu aveam altă soluție așa că am încercat. A ieșit bine. 🙂

    Apreciază

    • Aceasta ai făcut-o pentru că ești părinte și ai frică de Dumnezeu. Ești o persoană atentă la sufletul ei și a celor de care este responsabilă. Dar dacă ai fi fost copil, ce ai fi făcut? Să știi că mama ta te urăște sau tatăl tău preferă în locul tău un copil al unui vecin, cum te-ai fi simțit? Cum ai fi îndreptat lucrurile astfel încât să poți câștiga sufletele alor tăi și să ai și pace sufletească totodată? Sunt tare curios.

      Apreciază

      • smaranda64 spune:

        Ca și copil, consider că nu poți face nimic ca să câștig sufletele părinților tăi. Abea când devii adult poți încerca să înțelegi, să ierți și să accepți că și părinții sunt oameni, niște ființe care s-au adunat și ți-au oferit posibilitatea să cobori în materie. Nimic mai mult. Copiii nu pot face nimic, atât cât sunt mici dar copii sunt puternici și rezistă la foarte multe lucruri neplăcute.

        Apreciat de 1 persoană

      • Pe jumătate ai dreptate, însă aș dori dori să afli că există totuși copii care cu credinţa lor și cu dragostea lor au schimbat foarte multe vieți, inclusiv a părinților. Seară bună suflete drag!

        Apreciat de 1 persoană

  3. anisiaprincess spune:

    Echilibrul sufletesc într-o familie ar fi ,părerea mea, credința și nădejdea puternică în Dumnezeu.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s