Refugiu

Unii au uitat ce înseamnă viața. Sau de fapt și de drept, au inchis-o într-un stres ce îl numesc servici. Nu și-au creat un idol, ci o necesitate. O realitate în care au evadat cu prețul atâtor bucurii de nostalgice clipe. La ce bun un zâmbet cald pe chipul luminat al inimii, dacă nu ține de foame? La ce bun o bucurie sfântă în priviri și în simțiri, dacă eșecurile pe care nu ți le-ai propus să le ai în viață, au îndrăznit într-atâta încât să te otrăvească cu un simț exagerat al muncii? Muncești ca să îți astupi durerea. Muncești zi și noapte, poate poate, timpul care trece și satisfacția pe care ți-o oferă lucrul făcut de tine, te vor mai anestezia un pic. Și anii trec pe lângă tine, făcându-ți din mână, cumva arătându-ți că sunt lucruri mai importante în viața ta decât profesia. Dar tu încă ești prea ocupat să îți finisezi cu diplome statuia părerii de sine. Un suflet ai și tu și îl cheltuiești în muncă. Ce s-ar putea întâmpla oare dacă ai îndrăzni vreodată să muncești pentru sufletul tău la fel cum te osteneşti pentru trup? Nu spune nimeni să nu muncești. Dar munca fără rugăciune e pierdere de timp. Nu îți trebuie ani să afli acest lucru. Este deajuns să fii atent o secundă la foamea din sufletul tău.

Ochii Caprui

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s