Despre mine (3)

În sufletul meu se nasc adesea tristeți din dureri nevindecate de vreme, de oameni, de locuri, de faptele mele sau ale altora. Tristeți care lasă în ochii oamenilor aparențe dureroase de cele mai multe ori. Tristeți pe care le înec în marea rugăciunii, sau le înghit în sec, sau fac haz de necaz ca să îmi prelungesc cu încă un surâs răbdarea. M-am ferit și mă feresc să scriu lucruri triste aici, pentru a nu întrista oamenii apăsați pe suflet de necazurile lor. Sunt mereu gata să îndemn la rugăciune, la bucurie, la credința și la tot ce poate însemna dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Când scriu, o fac cu toată inima, însă sunt foarte atent ce scriu, cum scriu, ce las să se vadă printre rânduri și ce nu. Pentru că mulți interpretează și au impresia că pe parcursul citirii mai multor postări, au ajuns să îmi cunoască sufletul. Însă nu! Eu nu voi lăsa niciodată să îmi cunoască sufletul în totalitate. Îl știu doar eu. Eu știu cum mă pot transforma din bun în rău și tot eu știu câtă durere simt atunci când încerc să mă redresez. Cei care îmi cunosc o bună parte a personalității mele, mă știu și când sunt rău, tranșant, scurt și la obiect și că spun lucrurilor pe nume fără nici cea mai mică jenă. Dar tot ei știu că urăsc să mă contrazic cu oricine, că îi dau dreptate și îmi cer iertare imediat că am vorbit și că mă retrag. Pentru că sunt un om pașnic, fără certuri. Nu îmi place să bat apa-n piua nimănui, pentru că la mine-n suflet ” clopotul nu bate de două ori pentru o babă surdă”. Aceasta nu înseamnă că nu am încredere în mine, sau că nu sunt în stare să îmi duc cu orice preț argumentele până la capăt. Însă liniștea e mult mai importantă decât o dispută de cele mai multe ori, pentru orgoliu iar nu pentru adevăr. La mine grăiesc faptele și atitudinea omului. Dintotdeauna am preferat ca din dușmani să îmi fac aliați, iar dacă am văzut că nu reușesc, am știut să îmi păstrez atitudinea pe care am avut-o atunci când am plecat în lupta cu ei. Totuși, eu îmi doresc să fie pace. Să am pace. Nu îmi doresc ca oamenii să mă urmeze. Asta nu m-ar ajuta și nu m-ar încălzi cu absolut nimic. Dimpotrivă! Ar fi o mare responsabilitate. Însă îmi doresc ca atunci când observă o frântură de adevăr prin scrierile mele, să nu treacă mai departe nepăsători, ca și cum nu s-ar fi întâmplat absolut nimic. Aceasta îmi doresc. Și oricât de sincer as înghesui aici slovele, totuși, sufletul meu în totalitate, mi-l cunosc doar eu. Și așa va rămâne. Partea nevăzută, plină de mister a unui lucru, îi dă valoare. Îl pune într-o altă lumină. În taina din el întotdeauna va găsi puterea de a renaște din cenușă și a trece în viață cu fruntea sus, nestingherită de nici o slăbiciune alcătuită de oameni care ar pretinde că îl cunosc. Eu simt valoarea acestei taine la fel cum simt starea sufletească a fiecărui om ce îmi vorbește. Cât despre scris, scriu pentru a ajuta și a mă ajuta. Simt că acesta-i darul meu și rostul meu aici. Probabil va fi o vreme când nu voi mai fi aici. Însă adevărul din cuvintele mele va fi purtat de către inimile celor care m-au citit către alte inimi neștiutoare, dar doritoare de frumos, adevăr și dragoste. Când un om scrie cu tot sufletul, atunci să știi că sufletul i se prelinge încetul cu încetul printre degete, pe vârful peniței, transformându-i-se în slove sincere menite să încălzească inima oricărui suflet ce poartă în el o licărire de lumină. Deci nu îl subestima, dar nici nu îl ridica în slăvi, pentru că s-ar putea să îți cadă în cap.
Ochii Caprui

Anunțuri

Un comentariu la “Despre mine (3)

  1. anisiaprincess spune:

    Sper că nu v-am întristat cu ceva sau este un avertisment…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s