Amintiri

Mi-aduc aminte cu multă bucurie în sufletul meu de clipele senine pe care copilăria mi le-a oferit cu dărnicie. Nu rareori erau momentele acelea când înduioșat de bunătatea oamenilor din jurul meu și de mulțimea minunilor care curgeau de-a valma în viața mea, lacrimi de bucurie și de recunoștință își luau zborul către Cerurile atât de blânde ale copilăriei mele. Și parcă și credința pe care o aveam era mult mai puternică și mai curată ca acum, încât nu cercetam omul din fața mea neapărat și nu puneam relația cu el pe primele planuri ca acum. Nu sunt obișnuit să dau vina pe nimeni într-o situație , dar trebuie să recunosc că fără să vrei, uneori dacă nu ești atent, moravurile ușoare ale lumii te pot îmbolnăvi. Copilăria mea nu a fost una neobișnuită, din contră. Însă ceea ce era special pentru mine atunci, era legătura mea cu Doamne Doamne și oamenii buni. Credința aceea în care nu mă îndoiam niciodată când îi ceream un lucru lui Dumnezeu si nădejdea aceea că totul se va împlini întocmai, erau lucruri normale pentru mine. Erau. Astăzi ca să mai fie normale, trebuie să am mare grijă cu sufletul meu. Dumnezeu mi-a dat pilde de oameni excepționali, fără reproș, care excelau prin tărie de caracter, coloană vertebrală, bun simț și simțul credinței și al dragostei. Am văzut și oameni mai puțin buni, dar dintotdeauna le-am căutat circumstanțe atenuante și am crezut că fiecare dintre ei, dacă vrea se poate schimba în mai bine. Unii s-au schimbat iar alții s-au încăpățânat să rămână așa. Mi-am dorit nespus să sprijin cu timp și fără timp, orice suflet dorește să fie puțin mai bun decât este el în prezent, dar mai ales, mi-am dorit ca acea puritate a credinței pe care m-am sârguit să o păstrez, să o pot da prin exemplu viu, fiecărui suflet care mă cunoaște direct sau indirect. Și cred lui Dumnezeu că îmi va îndeplini visul, oricât de multe va trebui să suport de pe urma acestei dorințe. Astăzi, când anii au trecut și peste mine iar trecerea vremii nu a binevoit să mă cruțe în vreun fel, încă simt în inima mea bătăile acelea visătoare ale unei inimi de copil. Un copil bătrân pe care durerea pricinuită de lucrurile pe care le-a văzut l-a maturizat prematur , dar în același timp, un copil bătrân pe care Dumnezeu îl iubește și îl ocrotește cu toată gingășia Lui de Creator. Nu îmi este mai mare durerea decât credința și nici timpul de acum nu este altfel decât acela pe care l-am trăit în copilărie. S-a schimbat modul meu de a percepe lucrurile, doar atât. Când voi fi bătrân, vreau să fiu un bătrân copil sub umbra vremii, râzând a dragoste și zâmbind a bunătate oricărui om ce îl voi fi întâlnit pe cale. Așa să îmi ajute Doamne Doamne! Amin.

Ochii Caprui

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s