Cugetări ( 6 )

Nu ai de unde să știi când roata vieții binevoiește să îți zâmbească aspru, întorcându-se fără să aibă în acele clipe nici cea mai mică mustrare de conștiință împotriva ta și să vrea să îți aducă aminte cu gentilețe toate vorbele nocive pe care le-ai scris în sufletele oamenilor prezenți în viața ta, vorbe la care nu te-ai gândit sau pe care cu multă ușurință sufletul ți le-a slobozit pe ușa acestei frumoase temnițe pe care noi o numim trup. Va veni vremea să plătești atunci când te aștepți mai puțin, când socoți că ai ajuns și tu un om moral și te-ai făcut „băiat de treabă”,atunci iată că va trebui să îți plătești cu vârf și îndesat toate prostiile pe care le-ai făcut atunci mai mult sau mai puțin conștient de gravitatea lor. Nu trecutul te va urmări, ci iubirea lui Doamne Doamne, iubire care te trage la răspundere, pentru a te limpezi și a te curăți, pentru a te maturiza pe deplin și pentru a te transforma încetul cu încetul, într-un om frumos. Om căruia nu îi este rușine să își recunoască greselile, pentru că și-a asumat din plin responsabilitatea consecințelor lor.
Trecutul e trecut și își vede de ale lui, bântuind sufletele celor urmăriți de coșmarurile propriilor greșeli, temeri sau neputințe, răscolind cu înverșunare adâncurile unor inimi ce și-au trăit intens viața sau vindecând cu delicatețea unei mâini părintești rănile prezentului doar prin simpla atingere a unor amintiri frumoase.

. Trecutul e aurul închis în amintirile vii, aur care răscolește, otrăvește sau vindecă. Când suferi traumatisme în copilărie, nu te poți vindeca de ele pe deplin. Sunt matrițe ce te urmăresc în oamenii, în faptele, în gândurile prezentului. Aceste matrițe otrăvesc prezentul. Nu trebuie să le acorzi o deosebită importanță pentru că le mărești gravitatea sau efectul. Au fost și atât. Nici să nu ți le renegi, pentru că ar însemna să te minți pe tine la nesfârșit, să te ascunzi de tine însăți în spatele unei măști create de frica și orgoliul tău de a-ți recunoaște trecutul. Nu îți crea singur neputințe. Nu are rost.

Fără să vrei și fără să îți propui asemenea lucruri, se poate întâmpla să observi în viețile altora, întâmplări triste sau pline de viață în care te regăsești cumplit de mult. Gândul că altă ființă, alt om, alt suflet a trăit același lucruri ca și tine, a avut parte de același tratament ca și tine, a iubit, a suferit sau s-a bucurat ca tine, ei bine, acest gând te răscolește cumplit…până la lacrimile sufletului care nu se văd, dar se simt. Ciudat, nu-i așa? Să îți vezi emoțiile, trăirile, necazurile, bucuriile transcrise pe foaie de cu totul și cu totul alt om decât tine. Să ai neobișnuita ocazie să îți retrăiești, pe măsură ce parcurgi acele rânduri scrise, din nou emoțiile, bucuriile, tristețea. Dar este și mai ciudat să observi cum Dumnezeu îți arată ce ar fi trebuit să fi făcut atunci când ai avut ocazia și nu ai făcut, prin omul acela care scrie. Tocmai de aceea, aurul trecutului răscolește sufletul. Uneori doare cumplit, alteori mustră, dar de cele mai multe ori te răscolește până în adâncurile pe care niciodată nu ai fi putut bănui că le ai atât de profunde.

Partea frumoasă a trecutului constă în faptul că, fără să vrei, găsești în amintirile frumoase -amintiri pe care durerile mari ale vieții nu au cum să ți le șteargă și nu cred că vor reuși vreodată indiferent cât ar fi ele de adânci- găsești puterea de a merge mai departe. De a zâmbi cu sufletul până la urechile Cerului și înapoi. De a-ți dori să aduci la viață sentimentele acelea de prosperitate, de bucurie, de minunat, de extraordinar, de nemaipomenit, de emoție profundă pe care le-ai trăit atunci în acele momente frumoase pe care viața ți le-a dăruit din prea multa ei dărnicie. Constați că aducându-ți aminte de clipele frumoase din viața ta, durerea care îți macină sufletul în aceste momente, se estompează, fața ei devine palidă, pierdută-n plan secund, în spatele bucuriei. O bucurie strălucitoare din cale afară, simplă, dar la fel de intensă ca lumina soarelui la care nu poți privi cu ochiul liber fără a te vătăma. La fel cum nu poți simți pe deplin bucuria aceasta, fără să molipseşti cu zâmbetul tău pe toți cei jurul tău.
Astfel, amintirile frumoase au binemeritatul dar de a te vindeca de răutățile prezentului, de a-ți aduce în prim plan scopurile frumoase, morale, sfinte, ale vieții tale de om matur.

Însă frumosul, bunul, neuitatul, senzaționalul, extraordinarul,capodopera, sublimul, toate aceste lucruri nu le vei găsi permanent sau pe deplin în creații, ci în Creator. În Cel Care a avut grijă să îți ofere și să construiască împreună cu tine acele amintiri frumoase, acel aur strălucitor, acele firimituri sublime de trecut frumos, care astăzi îți redau puterea de a zâmbi, de a merge mai departe cu fruntea sus, cu sufletul radiind de lumină lină.
Creațiile se pot altera, pot trece, însă izvorul lor, izvorul vieții, niciodată. Suflet frumos, să nu îmi arunci aceste cuvinte în cine știe ce colț întunecat al memoriei tale, ci dă-le cinstea care li se cuvine. Fă-le o amintire frumoasă a vieții tale, scriind cu bucuria nostalgiei pe care ai avut-o în momentul în care ochii tăi le-au citit cu entuziasm, numele meu pe un colț luminos din sufletul tău!
Ochii Caprui

Anunțuri

Un comentariu la “Cugetări ( 6 )

  1. anisiaprincess spune:

    Nu toți oamenii pot să-și așterne pe hârtie emoțiile și trăirile prin care trec,dar dacă ajungi să-i cunoști din punct de vedere sufletesc,îți vei da seama că sunt adevărate „capodopere”.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s