Suflet la tavă

Când toată lumea de sub soare te crede în stare să duci orice în spatele sufletului tău, bazându-se pe aparențe, atunci greșește. Uită că și tu ești om ca și ei. Nimic mai mult. Faptul că tu nu ai cedat când au cedat ei, că ai fost în stare să fii moral când ceilalți au considerat că nu pot, că te-ai silit să schimbi ceva în viața celor de lângă tine și că ai avut răbdare cu aceia pe când ei nu au putut, nu îți dărâmă din ochii lor imaginea de om tare pe care te poți baza oricând, dar în schimb, ridică pretenția acestui lucru la rang de normalitate. De ce acești oameni cu pretenții nu se gândesc și ei că și tu ești om? Că nu ești făcut din fier și că nu ai fost creat numai și numai pentru ei. Că și tu ai dreptul să râzi, să plângi, să te jeleşti, să îți spui păsul cuiva, să ai intimitatea ta, să nu fii nevoit să te ascunzi de oameni ca să poți respira liber o idee în aer curat. De ce? Pentru că ai fost bun și ai ajutat și ai primit pe fiecare din aceia care au avut nevoie? Că ai alergat să oblojeşti rana fiecărui suflet care sângera în acele clipe grele, fiindcă ți se rupea inima în două de situația lui? Iar acum, dacă vrei să te liniștești și tu puțin, auzi fel de fel de vorbe despre tine. Nu mai ești bun. Ai fost numai atât cât au avut nevoie de tine. Nimeni nu îți dă dreptul să închiriezi sufletul celuilalt, chiar dacă ți se oferă pe tavă. Ți se oferă din dragoste, nu de nevoie.

Ochii Caprui

Anunțuri

7 comentarii la “Suflet la tavă

  1. valeria spune:

    Cineva spunea ca atunci cand primesti vorbe grele aici pe pamant, vom primi rasplata ,,SUS”… Nu-I asa ochi caprui?

    Apreciat de 1 persoană

  2. valeria spune:

    ,,Apa trece, pietrele raman!,, spune un frumos proverb romanesc.

    Apreciat de 1 persoană

  3. strajerul spune:

    Putem interpreta ca Dumnezeu a ingaduit ca sa se intample asa?

    Apreciat de 1 persoană

  4. strajerul spune:

    Vroiam sa spun ca daca Dumnezeu ingaduit aceasta trebuie sa fie un rost anume. ALTFEL NU AR FI INGADUIT.
    anume.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s