Lucruri neștiute despre mine

M-am născut în într-o dimineață ploioasă de 30 septembrie, urlând de fericire pe holurile maternității, cu ochii mei mari și căprui, holbați la spectacolul vieții. Râdeam în nas tuturor acelora a căror tristețe otrăvea instantaneu aerul și m-am ambiționat să o țin tot așa cam tot restul…vieții. Mi-am dorit din tot sufletul meu să fiu un motiv de fericire pentru toată lumea. Bineînțeles că nu s-a putut, dar eu mi-am dorit și îmi doresc în continuare acest lucru, indiferent de situații. Pentru mine contează mult acest lucru. A lucra din tot sufletul tău cu omul de lângă tine, de foarte multe ori e extrem de obositor. Dar si incitant, provocator de minunat, dar mai ales: extraordinar. Pentru mine extraordinarul e născut din simplitate și aduce valoare omului care îl trăiește sau îl percepe prin intermediul lui Dumnezeu. Restul lucrurilor sunt fascinante, minunate dar nu extraordinare. Îmi plac artele de tot felul, florile, natura, oamenii. Ca scriitor prefer flexibilitatea anonimatului, ca om curățenia și liniștea sufletească, iar ca artist, toate lucrurile prin care se poate aduce un plus de frumusețe acestei lumi. Îmi place foarte mult să comunic ajutând oameni, dar mai mult prefer liniștea sufletească. Pacea aceea adâncă a conștiinței care îți oferă sentimentul acela de om curat, liniștit, echilibrat. De scris m-am apucat destul de târziu, fără să am încredere în ceea ce fac, dar bucuros că prin mine, Doamne Doamne alină suferințele unora. Nu îmi plac tristețea, incertitudinea, neclarul, vorbele cu două înțelesuri, persoanele prefăcute și oamenii inconștienți de valorile morale pe care le pot atinge. Vorba dulce care mult aduce, mie unuia nu îmi aduce absolut nimic, dacă nu are claritate. Iubesc oamenii profunzi, sinceri, dar mai ales smeriți. Criteriul cel mai simplu pe care îl am în privința smereniei este acesta: un om smerit va fi întotdeauna grijuliu cu gunoaiele din sufletul său, nu cu ale altora. Când un om se îndreptățește este ca și cum ar încerca în acele momente să Îi astupe Lui Dumnezeu ochii. De ziua ta de naștere, eu consider că trebuie să te bucuri nespus pentru mila de care ai parte neîncetat din partea lui Doamne Doamne. Nu trebuie să fii trist, ci să îți miroase sufletul a sărbătoare. Așa că începând de la această oră, până mâine seară, eu declar sărbătoare oficială pe blogul meu. Vreau să mă bucur alături de voi, toate sufletele mici și mari ce mă urmăresc de atâta timp cu ochi curioși sclipind de bucurie, de toate vârstele și să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate bunătățile pe care mi le-a dat și mi le dă fără încetare, de când m-am născut până în clipa de față. Să fiți cuminți și rămâneți aproape!

Ochii Caprui

Anunțuri

16 comentarii la “Lucruri neștiute despre mine

  1. smaranda64 spune:

    Bine ai venit, Ochi Căprui! Îți doresc și în continuare sejur binecuvântat iar azi o zi de sărbătoare minunată!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Tacerea pasilor tarzii spune:

    La multi ani cu drag , Ochisori mari si caprui ..holbati la spectacolul vietii ..
    Sa traiesti in bucuria facerii de toate – tuturor toate m-am facut 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Oana spune:

    Să-ți fie inima o sărbătoare!
    Suntem aproape.

    Apreciat de 1 persoană

  4. anisiaprincess spune:

    Pentru mine sunteți un motiv de fericire…:) La mulți ani „rabuni”!

    Apreciat de 1 persoană

  5. illusion spune:

    La mulți ani frumoși!

    Apreciat de 1 persoană

  6. iuliana spune:

    La Multi si Binecuvantati Ani!
    Iti doresc sa fi frumos la suflet si-n cuvant,
    In fapte, in vise si-n curand
    Sa ne soptesti, din pana-ti unduind
    Cum ca ne-am fi apropiat de RAI…

    Te iubim Ochi Caprui si iti daruim um imens buchet de flori din FLORILE RECUNOSTINTEI cu parfum de …RAI!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Poteci de dor spune:

    La mulţi ani cu multe bucurii!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s