Dacă dai nu ai…

Nu am înțeles niciodată oamenii zgârciți. Au probabil o suferință a lor, care le încuie sufletul, chinuindu-i cum nu se poate mai rău. Firul minții mele îmi deapănă imaginea unui suflet bun, milostiv, ca un suflet elastic, în stare să ia totul asupra sa și să dea din forța elasticității sale și altora. Când ești elastic, te întinzi cât nu crezi că ai putea și îți revii la loc în momentul în care situația o cere. Așa văd eu bunătatea: elastică. Însă un om zgârcit, nu pot să spun că neapărat e rău, dar își refuză singur această elasticitate. Se chinuie singur, visând la bogății de tot felul. E mai mare în sufletul său dorința de supraviețuire decât dorința de binefacere. Nu poate înțelege că făcând o binefacere cuiva, sieși își face, pe sine se umple de bucuria ivită de pe chipul celuilalt. Oare nu e aceasta un chin extraordinar? Sărmanii…

Ochii Caprui

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s