Regulile mele

Dacă nu ai simțit vreodată durerea unui om cum îți vibrează în palmele inimii tale, cerând rezolvare și cuibărindu-se acolo ca și cum ar fi a ta, atunci să nu îndrăznești cumva să spui vreun cuvânt despre durerea altuia, ca și cum l-ai înțelege pe deplin. Dragostea are legile ei. Aceasta este una dintre ele. Când vorbești, să vorbești cu multă grijă, gândindu-te mai mult la starea provocată de cuvintele tale a celui care le va asculta. Nu la tine. Nu te pune tu pe primul loc, altfel vor fi vorbe grăbite să zboare într-o boare de vânt..

Dacă nu ai simțit vreodată cum în inimă îți pâlpâie în același ritm, simultan, focul altei inimi aprins de dragul tău, atunci să nu îndrăznești să întinezi cu necugetate vorbe acest sfânt simțământ al altora. Nu spune ce ai văzut, ci doar ceea ce ai simțit. Bunul simț are regulile sale. Aceasta este una dintre ele. Nici o inimă nu se hrănește din vorbe meșteșugite, ci doar din sentimente profunde. Iubirea este văzută și simțite în feluri diferite de la inimă la inimă, dar finalitatea ei adevărată e aceeași dintotdeauna. Nu strica frumosul în sufletele celor care îți admiră bunătatea, scriind doar de dragul de a scrie. Scrie ce ai simțit și pictează adevărul în fraze simple, pentru a zidi sufletește. Să rămână ceva în urma ta! Ceva folositor…

Dacă ți-ai dorit vreodată un lucru bun în viață și nu l-ai primit, nu îndrăzni niciodată să descurajezi pe ceilalți care și-l doresc poate mai mult ca tine. Nu ucide speranțe, ci dă-le viață. Lasă oamenii să aleagă și să decidă singuri. Culege ce este bun, iar de ceea ce este rău, ferește-te dar fără să dezamăgești sau să superi pe ceilalți. Cei șapte ani de acasă se pot recunoaște după niște criterii infailibile. Acesta este unul dintre ele.
Luptă înainte de toate împotriva răului din tine, nu din alții. Fă-ți o oglindă în care slăbiciunile pe care le ai să se înghesuie la apelul făcut de privirea ta minuțioasă. Atunci vei înțelege cine ești și ce trebuie să faci. Nu încuraja oamenii la rău, dar nici nu le ucide speranțele spre mai bine. Tu doar expune-le binele și răul. Conștiința lor le va valida adevărul din spusele tale.

Dacă ai simțit cândva cât de bun este Dumnezeu cu tine, atunci silește-te să păstrezi acea amintire cu sfințenie, să ți-o dorești tot timpul, ca un nebun îndrăgostit de simțămintele sale. Dar să nu îndrăznești niciodată să bagi cuiva pe gât simțămintele tale sau credința ta, chiar și din dorința de a-i fi bine. Dragostea de Dumnezeu are regulile sale. Aceasta este una dintre ele. Dumnezeu nu intră cu forța în inima nimănui. El este chemat cu dragoste.

Dacă vor fi oameni care îți vor spune cu simplitate că ești departe de ceea ce afirmi că ești, înainte de toate, cercetează-te pe tine însuți și duhul pe care îl au cuvintele lor. Dacă nu este un duh de pace și dragoste, ci este un duh închipuit, lasă-i în pace. Nu te contra cu ei. Măcar au fost atenți la cuvintele tale. Și acesta este un câștig…😊

Ochii Caprui

Anunțuri

2 comentarii la “Regulile mele

  1. anisiaprincess spune:

    Ce mult mă înduioșează cum ați spus:”Dumnezeu este chemat cu dragoste”.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s