Din suflet

    
                Din suflet

        Privesc în ochi golul din sufletul meu și nu înțeleg de ce dacă ale mele cuvinte calde, chiar fierbinți, atât de fierbinți încât aburul tuturor resentimentelor, tuturor ideilor de peste zi, părăsește încetișor ființa lor gingașă, încă nu au zburat la Cer.  Oare ce mă leagă atât de mult de pământul acesta uneori îngrozitor de material și monoton? Când văd că grijile vieții năpădesc ca niște fiare înfometate peste măsură la cina gândurilor mele de seară, că nu sunt oameni cu sufletul mare care în acea clipă să îmi spună, mângâindu-mă duios pe suflet – Lasă că îți port eu sarcina ta!  O duc eu mai departe!  Nu fii necăjit, mâine va fi mai bine! -atunci sufletul meu parcă începe să se împuțineze cu duhul, puțin câte puțin, o clipă trăgând alta după ea exact ca într-un lanț nebunatic al unei hore care nu are de gând să se mai termine. 
        Cred că atunci ajungi să fii mare când treci cu fruntea sus peste aceste clipe, când cu intensitatea rugăciunii pline de nădejdea în mila lui Dumnezeu ajungi să întreci, să nimiceşti cruzimea atât de vie a acestor sentimente de neputinţă. Nu sunt sentimente de deznădejde, adică acele clipe când întunecați fiind ochii sufletului ajung să scoată din mintea lor îngustă ideea luminii, ci sunt sentimente de neputință, când sufletul îți cade în genunchi, când obosit să mai facă totul ca la carte, nu își mai găsește puterea de a zâmbi la fel de luminos ca înainte. Ce este de făcut în asemenea situații?  Să continui să faci ceea ce ai făcut dintotdeauna, adică să te rogi, să speri și să iubești, indiferent de stările tale sufletești. Încrederea în sine este de fapt nădejdea în mila și bunătatea revărsate de Dumnezeu asupra sufletului tău. Pe măsură ce crește a doua, prima devine tot mai puternic subordonată celei de a doua.
        Poți să ai încredere în tine și nu în Dumnezeu, dar e una demonică. Atât de demonică încât necazurile vieții îți par fleacuri menite să se închine în fața unui centru al universului ca tine și nu le vezi, nu le simți, nu te interesează. Nu aceasta este încrederea adevărată în tine.
        Încrederea adevărată în tine este atunci când conștient fiind în egală măsură de calitățile, neputințele și responsabilitățile tale, ajungi să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru toate. Permanent.  Când toate cele enumerate în rândurile de mai sus, le simți, le trăiești, ți se incovoiază sufletul sub greutatea lor, dar nu deznădăjduieşti. Te gândești că la fel cum ți s-a dat o sarcină, ți s-a dat și puterea de a o scoate la capăt cu ea.
        Și dacă nu o ai, de fapt dacă crezi tu sau te îndoiești că o ai, atunci cere. Ți se va da negreșit. Cred că e vremea să îmi zboare cuvintele spre Cer. Grijile vieții au plecat flămânde în această seară, iar golul din sufletul meu s-a umplut cu nădejdea unei vieți mai bune. Gânduri bune la toate sufletele dragi, mici sau mari!!!

  
    Ochii Caprui

image

Anunțuri

4 comentarii la “Din suflet

  1. anisiaprincess spune:

    Oare prin aceste stări sufletești a trecut și proorocul David când a spus:” Scoate din temniță sufletul meu,ca să laude numele Tău,Doamne”…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s