O mică parte din lumea mea

     Mirosul înțepător de curat al aerului de iarnă se furișa tiptil pe prispa străveche a căsuței cu acoperiș de stuf de la marginea satului. Cerul cristalin își exprima candoarea provocată de sărbătorile iernii, prin fulgi de bucurie albă,pufoasă, ce aduceau cu ei mireasma dulce a cereștilor colinde pe care îngerii le cântau voioși unii altora.

         Pământul alb, îmbrăcat în plapuma caldă și moale a zăpezii, zâmbea pe sub mustățile pline de promoroacă ale copacilor goi de sentimente deluzorii si de dorințe avide . Ici colo, câte un gărduleț de negru spălăcit, ce își anunța ruperea ritmului cu câte o scândură lipsă , apărea ca un străjer obosit al plaiurilor de munte.

         Munții, în toată nostalgia lor de iarnă în toată regula, mângâiau cerul cu frunțile lor înzăpezite, adânc cugetând la taina Întrupării. Din când în când, se auzea un ecou de glas cristalin de prichindel, ce se întâlnea pe la răspântii cu un alt ecou asemenea lui. Ecouri ce vesteau sărbătorile iernii.

        Numai Moș Crăciun, stresat nevoie mare, cu nasul borcănat și înghețat de frig, cu barba-i albă mângâiind amenințător când văzduhul rece si surd la rugămințile ei, când costumul al cărui roșu ar fi sărit în ochi oricărui năzdrăvan de copil de la o poștă, se agita de zor în sania-i largă. Mâinile-i calde strângeau bucuroase foarte, hățurile celor 6 reni mari, ce trăgeau cavalerește „micuța” sanie. Spunem „micuța” sanie, deoarece chiar era o sanie micuță, dar neobișnuită. Aparent cochetă la înfățișare, sania Moșului avea o capacitate de înmagazinare a tuturor cadourilor pentru copii, cam cât ar încăpea în spațiul unei aule universitare. Doar că acest lucru, prin rânduiala Celui de Sus, nu se cunoștea deloc. Secretul săniuței îl cunoșteau doar Moș Crăciun, care în momentele dificile se mai îndulcea cu câte o bombonică din interiorul săniuței și nu îi mai zărea fundul aplecându-se după bomboană, și renii , care simțeau greutatea extraordinară a poverii din săniuță. Însă pe toți șapte, îi însuflețea enorma cantitate de dragoste de a dărui cadouri,dragoste cu care fuseseră înzestrați încă de la naștere.

Ca orice Moș ce se respectă numărându-și cu mândrie anii validați de albeața incontestabilă a bărbii, Moș Crăciun avea și el o durere. Simțea un iz de scârbă involuntară ori de câte ori amintirea acestei dureri îi cotrobăia cu brutalitate toate cotloanele sufletului. Durerea consta în faptul că oamenii,dar mai ales copii mici, începuseră să se îndoiască de existența sa. Moșul chiar există…cu reni, sanie, spiriduși, Crăciuneasă, tot în regulă! Și chiar poposea îndelung, deseori adormind călare pe vreun coș cu gura mai strâmtă pentru talia sa, un pic robustă….:) 

     Ochii Caprui

image

Anunțuri

6 comentarii la “O mică parte din lumea mea

  1. Poteci de dor spune:

    Textul ăsta e ca un cadou primit sub brad! Mulţumesc!!
    Crăciun Fericit!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Laleauaneagră spune:

    Ce frumoasă e lumea dumneavoastră rabi! Mi-ar plăcea să fac parte și eu din această lume…:)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s