Surpriză de sfârșit de an pentru cititorii fideli

   

   Capitolul 1

Unde Bombănilă se trezește nedreptățit

    Plecase numai de cinci minute din gheenă și simțea cum fumul usturător al acesteia îi provoca o arșiță în pieptul păros și negru ca luciul smoalei, smoală în care el se scălda cu multă plăcere când vedea sufletele pe care le-a câștigat în ani de muncă și de viclenie drăcească, cum se chinuiau sub ochii săi ce străjuiau aruncând scântei roșii. Visul vieții lui era să își vadă satisfăcută pofta urii pe care o avea pentru fiecare ființă pe care noi o numim om. Știa că dacă va aduce cât mai multe suflete la iad, va fi întotdeauna primit cu respect și admirație. Dar la fel de bine știa că – și nu prea ar fi vrut să știe acest lucru – dacă nu va aduce atâtea suflete cât i s-a ordonat să aducă în puținul timp care i se acordase de întunecimea sa, generalul Bale Lungi, avea să mănânce cu poftă o mamă de bătaie din partea fraților săi de s-ar fi dus pomina prin toate împrejurimile iadului. Numai la sclipirea acestui gând simțea cum îi tremură genunchii scofâlciți de broască râioasă și cum otrava fricii pe care el o provoca oamenilor,  începea să îi înghețe puțin câte puțin sângele înfierbântat de ură. Ura să vadă peste tot zâmbetele fericite ale copiilor mulțumiți de absolut tot ceea ce li se întâmplă, duioșia exagerată uneori a mamelor ce-şi alăptau pruncii, veselia omului plin de viață bucuros că nu a trecut ziua fără să iasă și el cu ceva în câștig, plus alte multe sentimente umane, pe care el, Bombănilă, nu le înțelegea sensul, dar le ura din toată ființa lui de piticanie morocănoasă și înapoiată. Ca fiecare diavol care se respectă, avusese grijă ca dându-se cu lingușeli pe lângă întunecimea sa, să i se dea în grijă un suflet.  Numai că acest suflet, un băiețel de vreo 14 ani pe nume Radu, era o pacoste pe capul său.  O pacoste imensă!!! Nu crezuse niciodată, deși auzise fel de fel de povești de la înaintașii săi mai cu experiență în cele ale vicleniei, cât de greu poate să fie să păzești un copil și să îl indemni la rele tot timpul. Avusese impresia că nu ar fi mare scofală pentru el, un diavol din Garda celor Roșii, să păzească un astfel de suflet, mai ales dat fiind faptul că era doar un simplu copil. Abia acum înțelegea el pe deplin tâlcul adânc al zicalei populare” Copii au scos pe necuratul de pe ouă”. O înțelegea perfect.

 Bombănilă era nelipsit de lângă Radu, zi și noapte, excepție făcând doar momentele în care trebuia să fie de față în curtea iadului ca să își plătească greșelile sau să își justifice micile neatenții. Neatențiile erau plătite scump.  Nu vom dezvălui cruzimea chinurilor la care era supus Bombănilă, de frica de a nu îndepărta cititorii noștri de la subiect, dar putem spune doar un singur lucru despre chinuri: erau groaznice, depășind orice imaginație de natură umană. Bombănilă nu dormea, nu mânca, era iute ca gândul, țopăia cu folos sub diferite arătări, avea tot felul de pastile pe care le folosea la ispitit oamenii și mai ales, Bombănilă era mereu atent la detalii.  El credea că succesul pe care îl avea în înșelarea celor din jur, în subtilele curse pe care le întindea tuturor cu o satisfacție ieșită din comun, se datora numai și numai faptului că era foarte atent la detalii. Totuși, ceea ce îl obosea la maxim era raționamentul Proniei Divine și pocăința oamenilor. Nu înțelegea nici măcar acum, după atâtea mii de ani, cum ori de câte ori el făcea câte un rău cuiva, Dumnezeu îl transforma într-un bine. Sau la fel nu înțelegea cum era posibil ca după ce omul care îl iubea pe el atât de mult și îl asculta în toate, peste noapte să se răzvrătească și, colac peste pupăză, să mai fie și iertat de către Divinitate. Enigme neelucidate…!!!

     Ajuns lângă Radu, în casa mare cu geamuri imense de pe strada Nufărului numărul 9, piticania se cățără val vârtej pe peretele casei, urcând cu multă îndemânare exact ca și cum ar fi mers pe o cărăruie pe perete, ca și cum trupul său ar fi avut aderență perfectă la planul înclinat al acelui perete mare și verde.  Se strecură cu încetișorul pe fereastră și, odată ajuns înăuntru, se prefăcu într-o pisică mică, mieunând de mama focului în fel și chip, poate-poate va fi și el băgat în seamă de către cineva al casei. Ochii roșiatici, de drac împielițat trecut prin foarte multe încercări, căutară cu sete pe peretele slab luminat de lumina caldă a unei candele aprinse proaspăt, umbrele vagi şi molatece ale celor din casă.  Mama lui Radu, o femeie suplă cu înfățișarea unui înger proaspăt ieșit din mâna Ziditorului, era o femeie al cărui suflet frumos se confrunta deseori cu problemele de percepție ale realității venite din partea lui Dan,actualul ei soț și tatăl bun al lui Radu. Deși purta cu multă dragoste numele Împărătesei Cerurilor, Maria, se simțea de foarte multe ori neputincioasă în a explica cele ale credinței soțului ei. Nu pentru că ar fi avut probleme de exprimare, ci pentru că inima ei îi spunea că nu poate trece de zidul de gheață, de indiferență în cele sufletești, pe care Dan, îl afișa nepăsător la rugămințile Mariei. Dan se scuza de fiecare dată – aproape devenise o obișnuință monotonă acest fel al lui de a ieși din discuțiile care creau tensiune de fiecare dată între el si consoarta sa – că fiecare are credința lui în suflet și că s-a săturat să i se bage credința pe gât. Până la urma urmei si el, mai ales el care era o personalitate puternică, a fost înzestrat cu liberul arbitru. Maria suferea mult, poate chiar prea mult din această pricină,însă se ferea să își exteriorizeze șiroiul sincer de lacrimi care îi inunda sufletul de fiecare dată,din ce în ce mai abundent, la auzul vorbelor de acest fel din partea lui Radu. Mângâierea ei era în ceasurile lungi de rugăciune pe care o făcea în ascuns de soțul ei, ca să nu îl tulbure iar si iar. Și mai avea o mângâiere: Radu. Singurul ei copil, care îi semăna în cele ale credinței, copil care isi simțea mama de multe ori frântă de suferință, și care la rândul lui, suferea enorm si el. Însă, nu toți sufereau în aceste discuții. Era cineva care mai tot timpul se bucura, sălta în sus de bucurie și dacă nu ar fi fost duh fără carne si oase, cu siguranță ar fi tras o băută bună de atâta bucurie.

  Bombănilă se tupilă tiptil la picioarele imensului pat roșu din camera lui Radu, și urmărea cu urechile ciulite, cu ochii bulbucați de curiozitate umbrele vagi de pe peretele de un alb imaculat, alb care avea darul de a reda clar toate imaginile care se perindau în neștire pe suprafața lui. Ciudatele umbre, care nu puteau fi altcineva decât Maria și copilul ei, în curând căpătară și voce.

      – Mamă, eu ți-am mărturisit sincer ce am pe suflet și știi foarte bine că nu mă străduiesc să îți ascund nimic în ceea ce privește durerea pe care o am vizavi de tine si de tata. Te rog din suflet să nu îi mai spui nimic despre credință. Te rog…!

– Radu, nu cred că e nevoie să  îți spun cât de mult îl iubesc pe tatăl tău, dar nu poți să știi ce e în sufletul meu când privesc la Icoana Mântuitorului si efectiv, mă simt datoare față de El să ii spun tatălui tău diferite lucruri care mă macină.

-Mamă,spuse copilul cu ochii înlăcrimați de boabe mari și diafane, Mântuitorul îl va ierta pe tata. Mă voi ruga zi si noapte pentru acest lucru. Eu, sunt sigur…Trebuie doar să avem răbdare cu el. Nu cred că tata este un om rău. Faptul că nu Îi cunoaște pe Mântuitorul si pe Maica Sa, nu înseamnă că e un om rău. Ai răbdare cu el..Te rog!

-Bine,voi avea ! Dar trebuie să îmi promiți că te vei opri din plâns…spuse Maria și își strânse copilul cu multă duioșie la pieptul ei de înger supus și ascultător. Plângeau amândoi. Șirul lacrimilor izvorât din ochișorii triști ai băiatului,se prelingea pe sub bărbie. Nu se putea opri din plâns.

Bombănilă, în prostia lui de înger negru needucat, cu multă lipsă in ceea ce noi am putea defini cei șapte ani de acasă, râdea pe înfundate, zvâcnind iute si nervos din coada sa mare, semn gestual ce l-am putea numi semn de mulțumire diavolească. Chiar era caraghios să vezi cum o pisică birmaneză, râde pe înfundate, cu ochii bulbucați la lacrimile lui Radu, cu zvâcnetul cozii ieșit din comun, care oricum ar fi fost el, tot atrăgea atenția oricui în mod deosebit.

  Se strecură ușor printre scaunele verzi de la masa cea mare, si începu a se uita fix la Maria. Ochii lui mari, albăstrui, parcă îi spuneau Mariei- „Degeaba te rogi! Oricum nu vei reuși nimic! Dan e un om mult prea educat încât să poată lua seama la toate invențiile tale de femeie habotnică. Vei vedea.”  Maria simțea cum aceste gânduri negre parcă îi pârjoleau sufletul si chiar începuse a se îndoi de izbânda ei. Dar observă în același timp căldura credinței din sufletul lui Radu. Cu toate că era mic, având doar 14 ani, Radu, era un băiat înțelept. Durerea pe care o avea de ani de zile, îl maturizase. Dar despre el si durerea lui, vom spune mai târziu. Bombănilă o mai fixă cu privirea-i rece pe Maria încă două trei secunde, si tot ar mai fi stat asa, pentru că ii plăcea să o chinuie in mod deosebit pe această ființă celestă, dacă nu s-ar fi simțit îndepărtat de o putere nevăzută.

În cameră nu era singur. La acel spectacol al durerii mai asista cineva . Erau îngerii păzitori ai Mariei si a fiului ei. Îngeri care începuseră a-l privi rău intenționati pe Bombănilă si a-l face sa înțeleagă că trebuie să își ia tălpășița din acel loc. Ajunge răul făcut. ” Of, iarăși si iarăși voi…La tot pasul ! Mă nedreptățește Nazarineanul cu prezența voastră! Nu poate omul să lucreze în tihnă, că veniți voi și-i stricati toate planurile! Dar, mai vedem noi …care pe care!” …bombăni de vreo două ori printre dinții săi încârligați si plecă nervos, de astă dată ,târându-si alene coada mare si stufoasă. Evident, Bombănilă era supărat. Isi amintea cu groază, cum intr-o noapte cu lună plină, stând deasupra lui Radu care dormea dus si vrând să îl sperie de moarte, se trezi luat pe sus si tras de coadă de cei doi îngeri păzitori și, nici una nici două, cât ai zice pește, izbit cu capul de perete, de se chinui după aceea vreun sfert de oră, cu toată puterea lui drăcească, să își scoată coarnele adânc înfipte în betonul casei…

(Va urma )

Ochii Caprui

image

  

Anunțuri

4 comentarii la “Surpriză de sfârșit de an pentru cititorii fideli

  1. Poteci de dor spune:

    Abia aştept continuarea 😀

    Apreciat de 2 persoane

  2. Laleauaneagră spune:

    Am să am grijă să mă feresc de pisici…:)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s