Nebunul (3)

          

   Ochii căprui ai Nebunului scânteiau luciri verzi, molcome, la impactul cu natura şi tot ce îl înconjura în acele clipe. Deşi păreau a avea o privire absentă, lipsită de esenţa vieţii, totuşi dacă îi studiai puţin mai atent, puteai observa că se gândeau la ceva anume.  Erau în altă lume, dar erau şi aici prezenţi. Privirea lor ţi-ar fi spus ceva, dar parcă se temeau să mai dea în vileag atâtea şi atâtea taine pe care viaţa lor şi a altora le-a pus la adăpost sigur, în ungherele cele mai  luminoase ale sufletului.  Nebunul nu era un om secretos, însă nu spunea niciodată pe deplin ceea ce ştia.  Nu pentru că ar fi vrut să mintă sau să ascundă cine ştie ce lucruri valoroase, ci pentru că ştia foarte bine că oamenii căutau să îl iscodească, fiind nu în slujba adevărului, ci doar a propiilor interese.  Tocmai de aceea evita vorba multă şi iubea liniştea.  Nu acea linişte în care totul tace şi e aberant de absent, ci acea stare de pace în care nu numai natura, cerul şi pământul sau oamenii îţi spun tainele lor fără absolut nici o frică, dar şi Dumnezeu îi spunea adesea foarte multe lucruri referitoare la sufletul său. Pentru Nebun, relaţia aceasta cu Dumnezeu era primordială. Oamenii se arătaseră neputincioşi în relaţia cu el, nefiind constanţi şi deseori, plecând de la dorinţa de a rezolva o anumită problemă, îşi creau altele mai grave, implicându-l astfel şi  pe Nebun. Şi la drept vorbind, nici Nebunul nu se mai arăta doritor să facă eforturi foarte mari pentru a întreţine relaţia cu ei. Nu voia să le întoarcă spatele, dar nici să fie implicat în conflictele lor.  Îşi pierdea pacea mult prea uşor şi mult prea repede.  Însă oamenii nu înţelegeau durerea aceasta a sa şi plecau dezamăgiţi. Despre oameni şi despre viaţă cu ale ei, Nebunul avea diferite concepţii, de la care nu se dădea în lături să şi le asume, dar pe care nu le impunea nimănui, nici măcar celor mai apropiaţi ai săi. De exemplu, Nebunul spunea deseori că oamenii nu ştiu ce înseamnă viaţa şi nu o preţuiesc îndeajuns de mult cât să o poată cunoaşte. Le place să se plângă şi să se vaite de tot felul de dureri trecătoare şi nu fac nimic pe moment pentru a trece peste.  Nădăjduiesc la un viitor mai bun, dar vor minuni pe moment dacă s-ar putea. Iubesc şi urăsc cu pasiune. Nu le place să ducă povara altuia la nesfârşit, chiar dacă ştiu că aceea este izbăvirea lor. Chiar dacă au credinţă, o caută în oamenii de lângă ei şi în comportamentele lor.  Dumnezeu, într-adevăr le grăieşte şi îi povăţuieşte pe căile luminii prin aceşti oameni, însă doar dacă lângă ei fiind, îşi dezlipesc inima de cusururile lor şi privesc spre interiorul caracterului pe care îl are fiecare. Cheia unei evoluții ascendente este nu comparaţia cu omul de lângă tine, ci doar cu Sfinţii. Lucru pe care majoritatea oamenilor nu îl înţeleg și pare absurd la prima vedere . Oamenii spun că preţuiesc cel mai mult la o persoană sufletul pe care îl are aceasta. Însă dacă persoana îi va deranja, sau îi va corecta, sau pe parcursul a mai multor ani o vor cunoaşte, fiecare dintre cei care au pretins că iubesc cel mai mult sufletul la acea persoană, se vor izbi în relaţia cu ea  de propiile lor neputinţe ca într-o oglindă fermecată.  Dacă vrei să vezi un om bun, îl vezi…. pentru că vrei. Şi chiar dacă nu e bun, pentru atitudinea aceasta a ta faţă de el, va deveni un om bun. La fel şi cel rău. Dacă vrei să vezi un om bun drept unul rău, atunci îl vezi. Pentru că vrei.  Şi astfel, va deveni un om rău.  Tu şi neputinţa sa de a te înţelege l-aţi înrăit. Devii un mic asasin de caractere, când arunci cu vorbe-n vânt şi spui într-un fel nociv absolut tot ce gândeşti rău despre x sau despre y. Oamenii au dreptul să se schimbe. Drept care înainte de toate, trebuie respectat.  Nu ai voie să îmbraci minciuna în adevăr, dar cel puţin acordă-i şansa de a deveni un adevăr. Fiecare are nevoie de această şansă în viaţa lui ca de ceva inedit. Când vei înţelege aceste lucruri, atunci inima ta va simţi că niciodată nu prea târziu să poţi îndrepta pe cineva şi că minunea absolută nu este să schimbi pe cineva, ci doar pe tine însăţi.
       Acestea şi multe alte principii pluteau nestingherite de nimeni şi de nimic în văzduhul inimii Nebunului.

         Ochii Caprui

image

Anunțuri

3 comentarii la “Nebunul (3)

  1. Anastasia spune:

    Pe lângă eforturile „nebunului” de a îndrepta pe calea cea bună ,acei oameni , va lucra mult și harul lui Dumnezeu în sufletele lor. Cred că rezultatele se vor vedea în timp, fiindcă conștiința e lucrătoare…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Raze de lumina spune:

    Cand dai la o parte „timpul ” din nefericire , ce simti ca a mai ramas ?
    Doar gandurile noastre , ca o poveste derulata mereu si mereu , ne fac sa ne simtim nefericiti . Nefericirea nu exista . Ea este doar o reactie la un sentiment caruia noi i-am dat voie sa se hraneasca din „mine” . Sitata prin constiinta , nefericirea se dezintegreaza – Nu poate trai pentru ca ea nu exista in Pace . Traieste doar din razboi .
    Pacea Mea o dau voua . Frumos articol .

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s