Tabloul vieţii (2)

    

          Deşi toată viaţa lui fusese un suflet tare de înger, cu mult sânge rece când era vorba de sacrificiu pentru familie, acum în aceste clipe când peisajul casei sale îi fugea haotic dinaintea ochilor săi roşii de lacrimi, Vlad simţea că îşi pierde cumpătul în totalitate.
         Copii săi îl priveau nostalgici din pragul uşii, cu mâinile lăsate a lehamite în jos, cu ochii înceţoşați de atâtea întrebări ale căror răspunsuri nu se vedeau venind în zare, dar mai ales cu baierele sufletului adânc desfăcute. Plângeau printre speranţe. Mama lor Iustina, încerca printre privirile-i pierdute-n spatele persoanei iubitului ei soţ, să le spună obişnuitul cuvânt de încurajare în astfel de situaţii. Cuvântul ei nu prea avea putere, pentru că în sinea ei nici ea nu prea credea că va fi tocmai bine fără Vlad acasă. Nu avea idee cum se va descurca în privinţa copiilor de acum încolo şi ce anume va fi trebui să facă pentru a înlocui acea căldură sufletească pe care  în sânul unei familii normale, numai şi numai tatăl o poate da copiilor.
            Vlad închidea ochii suspinând amar în suflet şi zicându-şi singur indispensabilul „Va fi bine! ” al românului în situaţii de criză. Era pentru prima oară când nevoia financiară îl împresura în aşa fel încât se vedea nevoit să îşi lase familia,mergând la lucru în străinătate.
         Pe aeroport ,o ultimă lacrimă îi curmă firul unui „Tatăl Nostru ” îngăimat cu chiu cu vai, şi prin hubloul murdar al avionului, el văzu fugind de sub picioare ţinutul drag al României.
         Ajuns în Londra, fu preluat de la aeroport de şeful firmei la care avea să lucreze timp îndelungat de acum încolo.
          Prima săptămână simții cum sufletul i se zbate haotic între patru pereţi. Ziua muncea până la istovire, iar noaptea se trezea sfâşiat de dorul copiilor. Broboane meschine de sudoare rece îi scăldau tâmplele ȋn fiecare noapte. Nopţile deveniseră albe. Mâncarea destul de bună, o înghiţea ȋn sec, fără nici o plăcere, doar împlinind un mecanism fiziologic de pe urma căruia putea să muncească a doua, a treia, a nenumărata zi cu mult spor. La serviciu nu prea vorbea decât strictul necesar. Era conştiincios fiind de toţi apreciat pentru eforturile, de altfel foarte vizibile,pe care le depunea. Prin faţa ochilor, îi treceau aşa, ca un vis lucid, toate amintirile frumoase legate de copii săi, pe care le avusese de-a lungul timpului. Vlad îşi iubea enorm familia. Tot sângele fierbea la pronunţarea cuvântului familie.
      Unii de dor, se înecaseră în pahar. Alţii, cuprinşi de febra banului, pariau pe diferite mize, până când se întorceau cu buzunarele gemând de lipsa banilor. Vlad vorbea cu ai săi în fiecare zi seara. De fiecare dată când vorbea, i se îndulcea glasul şi inima i se înmuia cumplit de mult. Trecuse aproape un an de zile de când plecase şi încă nu se obişnuise cu ideea. Starea materială a celor de acasă se îmbunătăţise extraordinar de mult. Pentru că Vlad nu cheltuia nici măcar strictul necesar. Avea planuri mari pentru copiii săi şi nu voia în ruptul capului să îşi dezamăgească în vreun fel soţia. O iubea mult.
           Vlad nu era un om religios, însă aflase o biserică românească, unde datorită faptului că auzind vorbindu-se limba română, îşi putea astâmpăra dorul de acasă.  Acolo găsise un preot tânăr ,căruia îi spusese oful inimii, printre altele. Luă binecuvântare să citească în fiecare zi câte o rugăciune la Maica Domnului.
         Pe parcursul a mai multor zile, Vlad observă cum rugăciunea îi pătrundea întreaga fire de om rascolnic şi cum ajungea de îl podideau lacrimile fără nici cel mai mic efort. Dorul care îl sfâşia noapte devenise mult mai înţelegător cu el.  Albeaţa nopţilor căpătase izul unei rugăciuni permanente.  Chipul lui Vlad devenise dintr-un chip sumbru, palid, plin de cearcăne, unul voios. Toţi colegii observară această transformare subită. Chiar neaşteptată! 
      Înainte de a pleca acasă, Vlad avea să aibă parte de o ispită, nu chiar uşoară. Printre toţi angajaţii firmei, era şi domnişoară, om destul de la locul lui. Însă ispita făcu în aşa fel încât Marina, căci aşa o chema pe domnişoară, să îl îndrăgească pe Vlad, atât de mult încât gândul la o noapte cu el, să îi devină o obsesie profundă. Vlad se purta foarte frumos cu absolut toată lumea. Nu remarcă în nici un fel purtarea destul de provocatoare a Marinei.
        Întâmplarea făcu astfel încât Marina şi Vlad împărţeau aceeaşi casă. Vlad stătea la etaj, iar Marina la  parter. Nimeni nu se  gândea la  ce avea să se întâmple. Într-o noapte în care ceilalţi toţi din casă erau plecaţi, Vlad se trezi cu Marina în camera sa. Marina era fără îmbrăcăminte şi aştepta. Buimac de fierbinţeala trupului, lui Vlad i se păru că vede imaginea familiei sale. Se gândi la chipul Iustinei şi la zâmbetul copiiilor. Îi spuse Marinei să îl aştepte un minut. Plecă în baie ,de unde se întoarse cu un halat lung. Se apropie de Marina şi îi puse halatul pe trupul ei dezvelit.
         -Marina…. spuse Vlad ferindu-şi ochii , am copii, am familie, am o soţie iubitoare!  Te rog, pleacă!…
            A doua zi Vlad plecă. Toată lumea era tristă. Însă inima lui Vlad tresălta cu bucurie, cu fiecare kilometru parcurs din distanţa care îl despărţea de ai săi.
           Ajuns acasă, ai săi l-au primit cu braţele deschise. Aveau şi de ce. Vlad era şi este şi astăzi un om deosebit.

              Ochii Caprui (pură ficţiune )

image

Anunțuri

4 comentarii la “Tabloul vieţii (2)

  1. Anastasia spune:

    Această întâmplare parcă ar fi ruptă din timpul războiului…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sis spune:

    Vlad chiar exista, e langa mine.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s