Iubire de poveste (5)

​    

     Dimineața, Raluca simți cum soarele îi zâmbea într-un mod nelalocul lui de încântător.  Își puse retorica întrebare ” Oare ce va fi astăzi?” și își aminti că trebuie să se ducă să o trezească pe Alexandra.  Astăzi era ziua cea mare,  ziua excursiei. 

     Când se dădu jos din pat,  își văzu ca într-un film,  imaginea ei de astă noapte: o femeie obosită,  cu sufletul respirând a disperare, murmurănd suspine la ușa cerului prezent într-o icoană. 

     De ce își aminti?  Oare ce avea să se întâmple astăzi? Nu știa și obosise să se tot gândească la acest lucru. 

    Intrând în camera Alexandrei,  o trezi cu un sărut dulce pe frunte,  spunându-i: 

    –  Alex, puiul mamii,  trezește-te!  La opt trebuie să fim în fața școlii. 

    – Cum?!spuse Alexandra cu ochii întredeschiși. Doar știi că nu sunt bani, mami.  E vreo glumă de a ta? 

   – Nu,  puiul mamii, nu e glumă!  Dumnezeu s-a îngrijit de toate.  Privește!și îi arătă bucuroasă plicul cu bani. 

   Alexandra se frecă bine la ochi,  se ciupi de nas și într-un final,  văzând că într-adevăr nu visează cu ochii deschiși, se dădu jos din pat și sări la gâtul Ralucăi îmbrățișând-o. 

   – Mulțumesc mami!  Ești cea mai bună mamă din lume!și îi acoperi fața de sărutări. 

     Pentru o clipă,  inima Ralucăi se simți atât de plină de bucuria jertfei pe care o făcea,  încât ar fi fost gata gata să dea pe dinafară de atâta bine. Dar unele lucruri în viață,  pentru a le putea avea la infinit,  trebuie sedimentate,  sau trecute prin foc și prin apă. 

     Alexandra se duse imediat și se pregăti pentru marea zi.  Își puse în rucsacul de călătorie și o iconiță pe care o avea de la cea mai bună prietenă a ei,  plus un jurnal în care obișnuia să își țină observațiile zilnice asupra stărilor ei sufletești ascunse de ochii lumii, și nu în ultimul rând,  o poză reprezentând un moment în care Radu,  tatăl ei,  o ținea în brațe. 

       Pentru Alexandra erau și reprezentau lucruri deosebite toate obiectele enumerate mai sus. 

      Când băgă cheia în contact și porni mașina, Raluca privi involuntar ochii Alexandrei.  Era pentru prima oară când în atâția ani, Raluca era sau mai bine spus, cădea de acord la insistențele fiicei ei,  să îi dea voie Alexandrei să meargă într-o excursie.  Drama care se petrecuse cu șapte ani în urmă,  pusese un deosebit accent pe grija reciprocă de a ști tot timpul una de cealaltă a celor două ființe.  Dar lucrurile trebuiau,  mai devreme sau mai târziu,  să se schimbe puțin.  

       Era ilogic și anormal,  chiar bizar,  ca aceste două ființe să petreacă tot timpul vieții lor una în apropierea celelalte.  Chiar dacă diferența de mentalitate dintre cele două generații era vizibilă la modul absolut,  totuși,  pentru a putea aplana conflictul iminent între ele,  era nevoie de libertate.  Acea libertate menită să te facă să te simți bine,  în largul tău,  și să poți să îți duci la bun sfârșit concepțiile născute în perioada în care ai crescut sau ai fost educat. 

        Pentru că dincolo de ideile care formează mentalitatea unei generații,  de moda veche sau nouă care este în stare să îi influențeze gândirea,  plus alți mulți factori,  rămâne bunul simț.  Acea temelie extraordinară a caracterului oricărui om de pe planetă sau,  dacă vreți să îi spunem și mai frumos,  acea limbă gestuală,  atât a inimii cât și a trupului,  în stare să lege în veșnicie atât relațiile interumane,  cât și orice relații între două inimi care își observă una alteia,  pulsul. 

       Raluca știa aceste aspecte destul de bine și bănuia sufletul Alexandrei ca fiind unul care are nevoie de libertate,  tocmai pentru a se putea manifesta în toată splendoarea lui.  Raluca fusese educată în spiritul iubirii și al bunului simț. Chiar dacă părinții ei nu îi arătaseră toată afecțiunea de care ea ar fi avut atâta nevoie,  totuși, ea a fost autodidact pentru ea. 

        Sunt momente în viață când trebuie să te educi singur. Când lipsa lucrurilor și a oamenilor de care ai fi avut nevoie la timpul respectiv,  să o suplinești cu dorința de a merge înainte,  de a fi cu un pas înaintea tuturor,  dar mai ales cu puternica dorință de a-ți revizui lipsurile sufletești. 

       Probabil sau mai mult ca sigur,  în viață te poți lovi de oameni care cunoscând prin fine observații asupra caracterului tău viitorul tău potențial,  să îi vezi cum dau din coate scuzându-se într-un mod indiferent că nu te pot ajuta. Sau și mai rău de atât: să îți spună că vor fi alături de tine tot timpul și să nu ai nici o grijă,  iar la prima ta nereușită,  să îi vezi cum se înghesuie  să dea bir cu fugiții sau să te învinovățească pe tine pentru toate greșelile lor sau ale altora. 

        Raluca,  dinainte de a-l cunoaște pe Radu,  avusese parte de astfel de oameni.  Persoane care o făcuseră să se simtă vinovată pentru lucruri pe care nici nu le făcuse. Astfel, gustând amarul vieții la o vârstă prematură,  Raluca a observat că dacă vrei ceva în viață,  nu trebuie să depinzi de oameni și nici să stai după ei sau să aștepți ca un oarecare să stea după tine să îți spună tot timpul ce trebuie să faci. 

       Putem spune despre Raluca un lucru cert și sigur: era adepta atitudinii.  Pentru ea nu conta cât de gravă este o situație,  ci felul în care trebuia rezolvată.  Nu conta cât de mult i-a greșit un om,  ci modul în care venea să își ceară iertare după aceea. Nu conta paguba pe care o suferea,  ci felul în care o suporta. În viață,  dacă vrei să obții ceva,  nu ajunge numai munca pe care o depui,  pilele sau relațiile pe care le ai,  înțelepciunea de care poți da dovadă,  credința sau curățenia inimii,  iubirea sau sprijinul celorlalți, bunătatea sau omenia care ai păstrat-o în adâncimile caracterului tău,  banii sau multitudinea de diplome așezate pe perete.  Toate acestea sunt daruri sau eforturi.  Dar dacă nu știi să le valorifici la timpul și în preajma persoanelor potrivite,  atunci degeaba le ai. 
             Atitudinea e totul. 
Felul în care îl privești pe Dumnezeu nu te poate îndemna decât la credință sau la o oarecare îndoială.  Dar felul în care îi vorbești și îți lași inima să îi asculte Prezența, se cheamă atitudine. 

Felul în care consideri oamenii din jurul tău și ideile lor reflectă mentalitatea ta.  Dar felul în care comunici și știi să comunici cu fiecare dintre ei,  atât om cât și idee,  înseamnă atitudine. 

Felul în care mângâi sau mustri un om este dovada sau contrariul faptului care atestă că ești sau nu un bun cunoscător al tău cât și al altora. Dar momentul în care o faci,  modul în care implici persoana respectivă cât și ideea de a planta sâmburele binelui sau răului deopotrivă în sufletul lui pe termen lung,  se cheamă atitudine. 

Felul în care muncești poate defini scopul pe care vrei să îl atingi în viață. Dar ceea ce vei face după ce vei fi atins acel scop,  înseamnă atitudine. 

Felul în care înveți poate spune despre tine multe lucruri.  De la ce îți place să vezi, să auzi până la ce îți place să simți sau să provoci altora… 

Dar ceea ce vei face în viață cu informația acumulată,  adică bine sau rău,  se numește atitudine. 

A fi bun sau rău e o opțiune în funcție de interesul identității tale de om.  A rămâne bun e un dar și un efort de atitudine. 

A rămâne rău e o atitudine care exprimă atât ignoranță cât și prostie. 

Atitudinea este cea care marchează,  provoacă și generează pe termen lung în viața ta cât și a celor din jurul tău,  evenimente speciale sau dezastruoase. 

Prețul sau câștigul schimbării atitudinii în fața lui Dumnezeu este liniștea și însăși sufletul tău. 

Prețul sau câștigul schimbării atitudinii în fața oamenilor este imaginea ta ca entitate.  Bună sau rea. În funcție de cum te percep în profunzime oamenii, poți avea acces sau nu la sufletul lor. 

Prețul sau câștigul schimbării atitudinii în fața ta ca om este adevărul despre tine însuți.  Cât de mult îți place să stai în el și cât de puțin îl poți suporta. 

    Toate aceste lucruri erau scrise de foarte mult timp,  cu litere când de aur,  când de sânge,  pe tablele inimii Ralucăi. 

     Mamă și fiică se prezentară în curtea școlii. Raluca fugi repede la organizatoarea excursiei și îi spuse înmânând bănuții destinați călătoriei:

  –  Doamna Violeta,  este și Alexandra gata de plecare! 

  – Mă bucur doamna Raluca,  dacă este într-adevăr așa cum spuneți.

   Nu mai dură mult timp și Alexandra se sui în autocar,  ocupând unul din locurile din spatele lui. Se așeză lângă geam.  Lângă ea veni o fată,  Mioara,  cam de vârsta ei.  Se pare că era de la o altă clasă,  dar din aceeași școală. Fetele nu avuseseră ocazia până acum să se cunoască între ele.  O vor face în timpul excursiei. 

   Alexandra flutură un zâmbet melancolic privind cu jind la mama ei. Raluca îi făcu și ea cu mâna în semn de rămas bun.  Dar ce era în inima ei,  numai ea știa!  Oricum,  era conștientă că frica de a-și pierde copilul,  avea să devină în următoarele 3 zile, un coșmar în stare să pună sare pe absolut toate rănile trecutului.  Dar privi în sus și își spuse că Dumnezeu va avea grijă de copilul ei. 

    Mai privind încă odată spre autocarul care de acum pornise la drum,  Raluca plecă la mașină. 

    Alexandra își dezlipi ochii de la imaginea mamei și încercă să își adune gândurile.  Avea în față 3 zile extraordinare,  în care va fi singură,  va cunoaște oameni noi și nu va trebui să dea socoteală nimănui pentru absolut nimic.  Cel din urmă lucru o încânta în mod excepțional.  Autocarul porni în plină veselie zgomotoasă de adolescenți scăpați de acasă. 
Ochii Caprui 

      

   

    

Anunțuri

Un comentariu la “Iubire de poveste (5)

  1. Anastasia spune:

    Fiecărui suflet cum i s-a dat misiunea de la Dumnezeu în perioada de ani, pe pământ…
    Dar oricare ar fi mentalitățile, lupta duhovnicească este aceeași fiindcă toți sau aproape toți dintre noi năzuim spre același țel.
    Numai mila lui Dumnezeu ne va desăvârși!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s