Riscurile iubirii(1)

​   Există momente în viață când nu ne putem da seama de reversul medaliei în ceea ce privește capacitatea noastră de a iubi. Probabil că acest cuvânt, „Iubire”,  îl definim prea ușor și prea superficial, încât de foarte multe ori ajungem să îi pierdem toate conotațiile și chiar să le confundăm în negura vieții, mai mult cu lucrurile pe care le-am dori noi să le atribuim sensurilor lui,  decât cu adevărata lor însemnătate. 

    

     S-ar putea ca având o capacitate mare de iubire,  dar o discernere mică în ceea ce privește felul gestionării acesteia în relațiile cu cei din jurul nostru, să facem greșeli de neiertat.  Prima și cea mai gravă ar fi să facem oamenii de lângă noi, dependenți de felul nostru de a iubi și chiar de noi înșine.  Astfel,  nu se vor mai dezvolta,  ci doar vor copia la nesfârșit idei luate drept principii, comportamente luate ridicate la rang de literă de lege și sentimente care vor să își demonstreze atât loruși cât și lumii infaibilitatea capacității de a simți. Iar dacă vreodată se vor dezvolta,  acești oameni o vor face sub influența acestor idei și nu sub impactul puternic al propriei lor dorințe de a evolua .  Cel mai rău este că aceste suflete nu vor avea niciodată ocazia să își cunoască cea mai bună variantă a lor.  Pentru că au ales să iubească orbește,  fără a se implica într-un mod emoțional atât de evident încât să le clarifice alegerile. 
    Reversul medaliei ar fi ca noi să fim dependenți de acești oameni,  să ne punem nădejdea în ei, să investim speranțe și doruri necugetate în ființa caracterului lor și într-un final neașteptat,  să îi pierdem rând pe rând sau,  chiar mai grav decât atât: totul într-o singură zi sau oră. Deznădejdea,  neîncrederea în propriile noastre alegeri,  cât și multitudinea de regrete ce ar urma acestor situații,  ar fi mai mult ca sigur următorul pas. 

    

   Probabil sau cu siguranță că ,  aproape toată lumea care ar ajunge în această situație,  s-ar întreba într-un final unde anume a greșit, dacă totuși nu a făcut nimic altceva decât să iubească. 

    

    Din aceste motive,  momentan neelucidate,  prima reacție la dezamăgirile provocate de propriile noastre alegeri,  ar fi să dăm vina pe Dumnezeu. 

    Cel Care, în mintea noastră, ne-a lăsat să suferim,  aparent fără să intervină câtuși de puțin. Deși,  cred eu,  că această gândire bolnăvicioasă nu poate fi decât rezultatul final al unor probleme majore de percepție a iubirii.  Dumnezeu este iubire, dar nu iubirea aceea înzestrată cu imperfecțiunile unei gândiri umane axate pe centrul de interes al unui singur individ. Dimpotrivă!  A iubi înseamnă mai presus de toate,  a ști cum și cât anume să dai la timpul cuvenit celui care are nevoie de darul cu care Dumnezeu te-a înzestrat și nu numai.  

    Calitatea, cantitatea, timpul și felul în care îți împarți iubirea prin intermediul darurilor pe care le ai, aproapelui tău,  pot face din tine omul care vindecă sau care ucide.  Pentru că din fericire suntem diferiți și ceea ce pe unul îl odihnește,  pe celălalt îl poate extenua. 

     Iubirea e medicament când e dozată în modul corespunzător celui care are nevoie de ea și otravă atunci când este administrată în mod incorect, pentru că  își depășește limitele și este înțeleasă greșit. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s