Poteci de dor 

​            Poteci de dor 

    

        Eu râd ca un copil voios, chiar dacă știu  că sufletul îmi plânge 

       Și-mi șterg cu zâmbetul pe buze, o mostră de lacrimă uscată

       Ivită-n incognito-n colț de ochi căprui, plătită scump cu sânge 

      Și îți zâmbesc senin și dulce, dar drama mea de clipe remarcată, 

       O știe numai Cel de Sus. 
       M-ascund acum tiptil de ochii curioși ai lumii, ca nu cumva, 

      Privindu-mă adânc de tot, să-mi vadă micul meu secret. 

      Și râd cu ei, plângând a mea durere, mereu oftând aievea

     Tu nu vei știi vreodată ce lacrimi am,  de râs sau de regret. 

      O știe însă Cel de Sus. 
       Mi-e sufletu-mi încercănat de vise neîmplinite-n dorul lor 

       M-am ostenit cu pași înceți,  greoi, pășind agale sau zburând

      Și-am semănat iubire-n jurul meu, cu voie bună-mbărbătând, 

       Alese suflete senine,  dornice să mă urmeze pe poteci de dor. 

       Însă, cel mai bine,  o știe Cel de sus. 

      De vrei să mă cunoști,  să nu-mi cotrobăi în ale mele tainice dureri 

      Și-mi spune sincer ce negre gânduri, în ceas de seară mi te-a apasă

      O vorbă bună pentru tine voi pune deoparte sorții, în fermecate seri

     Lumina-ți caldă de pe chipu-ți melancolic,  tainic, pe mine o revarsă

      Căci…inima ți-o știe Cel de Sus. 

     

                                      OCHII CAPRUI 

       

Anunțuri

6 comentarii la “Poteci de dor 

  1. Oana spune:

    Frumoasă dedicație potecuței! O bucată din trăirea ta în vers!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Poteci de dor spune:

    M-au emoţionat mult cuvintele astea. Pe ici, pe colo, e oglindire a sufletului.
    Mulţumesc tare, tare mult!
    Merit postare separată de comentarii?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s