Cerul și-a zâmbit în barba-i mult catifelată,tot privind cu jind la tine Iar natura și ea tristă că tu astăzi n-ai băgat-o-n seamă,a scăpat prin firul ierbii un suspin lăuntric
Toți se bucură de viața ta copile drag, numai tu stai trist și zaci posomorât, îngândurat și plin până la refuz de un nu interminabil.
Vei dori așa de tare ca să-ți închizi ale sufletului zâmbete în temnițe de riduri, și zăcând sub anestezicul uitării, singur să-ți compui scenarii?
Cum de nu-ul ți-a intrat în sânge așa de tare, încât ai ajuns să râzi plângând la ușa sorții?
De ce te încăpățânezi să crezi ca un nebun că viața-i pentru tine, o moarte vie și latentă?
Privește Cerul… Te iubește. În El e loc și pentru tine… Dar scapă întâi de nu-ul cel din sânge…
O.C
Reclame
