Peisaje(1)

   Situaţia de la serviciu nu era tocmai înfloritoare. În aerul din acea încăpere pluteau multe semne de întrebare în legătură cu viitorul acelei instituții.  
    Lumea venea si pleca stresată de la acel loc de muncă. Care să fi fost cauza? Probabil lăcomia celor mari de la conducere sau dezinteresul afișat cu obrăznicie al celor care știau ca veniseră ultimii si ca aveau sa plece primii. 

    Dar in nici un caz nu se puteau spune astfel de aberații și pe seama celor vechi, pentru ca ei se aflau acolo de la începuturile firmei, si erau considerați sufletul întregii mișcări. 

    Cu toate acestea, restructurările nu întârziau sa apară. Știrea venirii lor îngrozea pe toată lumea, începând cu nea Gică portarul si terminând cu Lena secretara. 

    Fiecare nouă conducere venea la bagaj cu oamenii ei alături. Un du-te-vino valabil pentru câte un mandat de 4 ani. Nu stătea nimeni sa facă o socoteală. Câți au venit pe merit și câți au plecat sau au fost puși să își dea demisia sub pretextul asa ziselor motive neelucidate și strict confidențiale. 

    Numai el singur, nea Vasile mecanicul, zâmbea amar pe sub mustață când vedea câte vreun directoraș, adus din străinătate, să învețe pe români să își facă treaba acătării și cu simț de responsabilitate. De parcă până acum, niciunul dintre noi nu ar fi știut cum să muncească sau cum sa își facă treaba bine… 

    Se întâmpla, nu arareori, ca nea Vasile să fie pus pe lista celor care aveau să fie liberi de contract. Chiar i se spunea în față acestui bătrânel, și nu neaparat din respect, daca nu se teme că mâine va pleca. 

    Știi neică Vasile că directorul a zis că mâine îți desface contractul și să te duci unde vei vedea cu ochii, mai spunea câte unul. 

    Da, facă-se voia Ălui de Sus în toate, răspundea înăbușit pe sub mustățile mari, încărunțite sub trecerea vremii. 

    Trecea ziua de mâine, trecea și cea de poimâine, trecea și luna, și nea Vasile rămânea nemișcat în postul lui de mecanic bătrân. 

    De la o vreme, au început sa observe toti cei vechi din firmă, acest lucru. Se făceau glume pe seama lui. Nea Vasile, ce vrăji faci mata de rămâi în post? Ai fi făcut legământ cu necuratul, mai știi…și râdeau cu poftă. 

     La un moment dat, bătrânul scoase din buzunarul de la piept, o carte legată în piele, de culoare roșie. 

     Iată vrăjile mele, spuse bătrânul. Cartea asta o citesc zilnic. A intrat odată cu mine in firmă, acum 30 de ani și va ieși odată cu mine. 

     Pe prima pagină scria dichisit, cu litere vechi, asemănătoare la forme cu cele slavone: „Acoperământul Maicii Domnului”. 

     Din ziua aceea , nu a mai îndrăznit să îl întrebe nimeni nimic. Nici măcar directorașul străin. Se știa că bătrânul avea protecție asigurată. 


O.C

Anunțuri

4 comentarii la “Peisaje(1)

  1. Poteci de dor spune:

    … de luat aminte!
    An Nou cu bucurie!

    Apreciat de 1 persoană

  2. bob de suflet spune:

    Pilduitoare istorie…
    Mulțumim pentru ea!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s