Vârstele dragostei 

​                                              2
        Nu avusese o viață tocmai la fel cum își propusese ea din copilărie că va fi. Trecuse prin foarte multe greutăți și reușise să dea de gustul nu numai al amarului din necazurile pe care le îndurare cu mult eroism, ci și de gustul acelei bucurii negrăite pe care o simți în momentul în care constați că și tu ai realizat ceva în viață și că nu ai făcut umbră degeaba pământului.

        Deși pare greu de crezut la prima vedere, ea nu era omul care să creadă cu tărie în Cel de Sus. Nu pentru că nu i-ar fi cunoscut dragostea și protecția de-a lungul timpului, ci pur și simplu pentru faptul că le interpretare mult prea direct și mult prea eronat. În percepția ei,  Dumnezeu nu avea de ce să îngăduie răul și toate nenorocirile provocate de el pe pământ, din simplul motiv că ea îl considera pe Dumnezeu atotputernic. Iar atotputernic, însemna pentru ea, acel Ceva mai presus de uman, care nu poate și nu îngăduie sub absolut nici o formă să se întâmple ceva rău.

       Singură, fără nici o educație temeinic religioasă, ea cerceta adâncurile judecății Celui Preaînalt. Socotea că avea tot dreptul să facă acest lucru, deoarece în mintea ei, totul era argumentat, clarificat și ordonat. Nu avea obiceiul de a înghiți pe gratis tot felul de așa zise adevăruri create de alții. Înainte de toate,  cerceta, studia în profunzime, argumenta pro și contra subiectului, și abia după aceea, dacă argumentele pro erau mai multe decât celelalte, înclina să creadă.

      Avusese mult de suferit în viață de pe urma acestei atitudini. De la prietenii din copilărie, colegii de generală sau facultate, până la diferite rude, care hotărâseră de comun acord, să o ocolească. Prea despica firul în patru, prea deconspira faptele imorale ale lor și nu în ultimul rând, prea le servea la rece orice adevăr greu digerabil. 

       Ea știa aceste lucruri, dar nu voia să se schimbe. Trebuia să rămână astfel. Însă puțini știau că dacă reușeai să treci de felul acesta al ei direct de a fi,  găseai un om în totalitate cald,  în stare să își dea și cămașa de pe el la nevoie pentru tine. Foarte puțini erau acești oameni. 

      Printre ei se număra și unica minune a vieții dânsei: o mândrețe de fată. O minune pentru care se luptase mult,  chiar mult prea mult, ca să o aibă. Deși în tinerețe făcuse acel groaznic compromis pe care l-ar face orice mamă când vine vorba de împrejurări nefaste și de siguranța copilului ei,  adică o lăsase să crească la o școală de copii, astăzi,  regretând amarnic fapta făcută, căuta cu dinadinsul să câștige înapoi inima copilului.

      Lucru foarte greu și anevoios, care pe lângă alte multe lacrimi de suferință și de regret vărsate în fața copilului, care poate doar s-ar milostivi un pic de suferința ei și ar binevoi să o ierte, mai aducea în plus și complexul acela revoltător de personalitate, cum că nu ești bun de nimic și meriți să ai parte de ce este mai rău de pe suprafața pământului.

       Un întreg tribunal,  cu jurați nemiloși ca ochii copilului,  conștiința care te acuză permanent și acel sentiment de ”greu pe suflet” care pe zi ce trece, devine tot mai apăsător.

       E drept că în ochii tăi și ai altora, ești o criminală care și-a lăsat copilul aiurea, dar oare chiar să nu aibă nimeni niciodată un cuvânt cald ca pâinea și luminos ca soarele și pentru tine?      Oare chiar nu meriți și tu a doua șansă ca oricare dintre viețuitori acestei lumi?  Cât de gravă trebuie să fie fapta ta în ochii altora ca să se ajungă tocmai la aceste sentimente profunde de vinovăție cruntă? Și Dumnezeu de ce tace tocmai când mie îmi este mai greu ? Nu mă aude? Oare nu vrea să mă ierte după câte am făcut? Și dacă nu vrea să mă ierte, măcar copila mea să aibă îndurare de sufletul meu amărât. 

       Toate aceste gânduri și fapte , au fost ani de zile monologul contradictoriu al credinței din inima femeii. Până într-o bună zi,  când copila ei își ceru iertare cu lacrimi în ochi și îi îmbrățișă grumazul și privirea în sărutări sincere și calde. 

      Mami,  spuse copila, am o rugăminte la tine. Vreau să mergi cu mine la biserică, la Sfântă, să te spovedești. Femeia rămase ca trezită din morți la auzul veștii. Ar fi făcut pentru copilul ei orice,  chiar orice,  dar nu una ca aceasta. 

       De ani de zile nu își deschise sufletul în fața nimănui și nici ea,  proprietara sufletului, nu îndrăznea să privească în el,  tocmai ca să nu dea nas în nas cu durerile și amintirile ei.  Știa foarte bine că asumarea și retrăiesc lor, ar fi băgat-o în mormânt de vie. Orice, da, orice, dar aceasta cu spoveditul nu putea face!  Se gândi o clipă și îi spuse copilului ca să își ascundă durerea, să o mai lase un pic să se mai gândească. 

         Bine, mami, dar măcar mergi cu mine acolo. Nu vreau să mai fiu singură. Am fost destul.

         Femeia, nu îi mai răspunse. O îmbrățișă duios și se retrase în camera ei. Acolo avea o icoană a bunicii ei. Foarte veche. Se uită la ochii Celui Răstignit și ai Maicii Lui. Ce aveți voi cu mine? E drept că nu v-am urmat niciodată în alte voastre, dar acum m-ați prins la colț. Voi vedea eu ce voi face. 

     A doua zi plecă de mână cu fata la Sfântă . Intră în catedrală și simți un sentiment straniu, de liniște. Nu mai simțise de foarte mult timp așa ceva.  Se uită lung cum copilul ei plecă la spovedit. Avea fața luminoasă, fără urmă de frică, fără urmă de regret. Nu avea ce să ascundă și tot ce făcea, făcea cu bucurie. Cât de mult și-ar fi dorit să fie asemenea ei….Dar nu putea! 

      Își aruncă ochii pe fețele oamenilor din biserică. Nu toate erau luminoase și nu toate nu aveau urme de regret sau de frică. Unii erau acolo doar pentru a se afla în treabă. Credeau într-un Dumnezeu care le era umil servitor intereselor lor. Ce ipocriți! Gândi ea…Eu nu vreau să fiu ca ei. Iisuse, de ce îi primești pe aceștia la Tine?  Nu vezi că se folosesc de Tine!? 

       Mai bine mor decât să fiu ca ei…

       Se liniști un pic când își văzu fata venind bucuroasă către ea. Mami, spuse fata, ce bine e la spovedit! Am simțit cum mi s-a luat tot greul de pe sufletul meu. 

       Ea nu putea să înțeleagă ce însemna această bucurie din sufletul copilului. Privi zâmbind dulce la copil. Du-te și te închină la Sfântă, îi spuse. Fetița plecă.

      De curiozitate, femeia se apropie și ea de racla cu sfintele moaște. Se uită la chipul Sfintei. Înmărmuri. Mai văzuse undeva chipul acesta. Se fâstâci. Își aminti brusc că această femeie îi răsări într-o dimineață, în cale. Așa, în chip ciudat. 

      Femeia îi spuse „Bună dimineața!” și își văzu de drum. Iar Sfânta îi zâmbi cald. Zâmbetul ei i se întipărise adânc în suflet. 

      Acum recunoștea acel chip. Era al Sfintei. Sfânta îi zâmbea ei. O podidiră lacrimile. Nu îi venea să creadă că Sfânta i se arătase tocmai ei. 

     Plânsul parcă o spovedise și o dezlegase de o mulțime de păcate. Era plânsul pocăinței. Plânsul de care fugise toată viața, pentru că  îi fusese frică să și-l asume, dar mai ales, frică că se va schimba datorită lui. Acum plânsul se manifesta din plin. Din prea plinul harului. Femeia se gândi că dragostea adevărată are vârstele ei. De la momentul în care ți se spune să crezi în Dumnezeu și în sfinții Lui, până la momentul în care tu cauți să cunoști și să simți aceste lucruri, erau vârste ale dragostei.
  Copila ei veni. Bucuroasă. Sfânta își „făcuse treaba”. Mama ei se schimbase. Ziua aceea, mama ei plânse. Mult. Înduioșător. Cu foc. Din tot sufletul. Harul era asupra ei. Un plâns care o odihnea și îi reîntregea înțelesurile vieții pierdute în umbra atâtor ani de durere și de căutare.

 

                                          Ochii Caprui 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s