Oare ai cui? 

   A aduna gânduri bune pentru cel care se află pe marginea prăpastiei, implică nu o singură dată, înafara dragostei şi a sentimentului de compătimire pentru suferinţa lui, şi atenţie mărită asupra inimii tale. 

    Nu ajunge numai dragostea, ci şi acel meşteşug de a găsi, inventa şi reinventa motive pentru a-l pune pe celălalt în funcţiune, a-i da o speranţă, a-i crea un rost şi nu în ultimul rând, a-i arăta o cale spre cea mai bună variantă a lui şi spre Acela Care, are cheia acestui mister. 

     Mulţi ne implicăm în a da o mână de ajutor acolo unde se simte vreun suflet scăldându-se în apele reci ale întunericului şi mirosind a durere încinsă. 

     Dar nu toţi reuşim să ducem la bun sfârşit aceastã misiune. Unii,  cu inima miloasă, ne consumăm mult prea mult pentru durerea aproapelui, uneori împărţind durerea chiar în egală măsură, aş putea spune. Fapt după care, devenim foarte vulnerabili şi nestatornici în cele vieţii. 

     Sunt şi oameni care nu pot fi ajutaţi, indiferent cât de mare sau mică este durerea lor. Au ajuns în stadiul în care nu le mai pasă de durere, nu pentru că s-au săturat de ea şi caută să vadă viaţa cu alţi ochi, adică să treacă peste, ci pentru că au uitat cum este să trăieşti şi s-au obişnuit atât de mult cu durerea, încât ea face parte din fiinţa lor. Face parte în aşa măsură încât, au capitulat de mult timp în faţa ei. 

      Iar tu, te trezeşti că vrei să îi ajuţi şi să le oferi soluţii, motive, rosturi, într-un cuvânt; speranţă. Oare ai cui oferi? 

     Şi chiar dacă nu ai cui oferi, tu eşti un motor al speranţei şi aşa trebuie să rămâi, indiferent de situaţie. 

                                        O. C

Anunțuri

2 comentarii la “Oare ai cui? 

  1. smaranda64 spune:

    Ai vãzut vreodatã în ochii unor oameni acea sclipire stranie de o secundã, care îţi spune sã întorci spatele şi sã pleci?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s