Nu cred în destin

      Nu cred în destin. Nu am crezut niciodată şi nu voi crede indiferent de argumentele care mi s-ar aduce în favoarea acestuia. De când eram mic copil,  simţeam în inima mea că voi scrie şi că voi mânui cuvântul cu  acea delicateţe a unui pictor și siguranţă de invidiat  a unui chirurg.  Dar la baza acestui dar,  a fost alegerea mea. 

       Eu am ales şi Dumnezeu a binevoit. Iar când Dumnezeu a binevoit,  eu iarăşi am ales. Dumnezeu îmi rânduieşte în funcţie de alegerile mele oamenii pe care să îi cunosc sau nu,  situațiile din care să scap viu şi nevătămat sau nu, bucuriile pe care le pot împărtăşi sau nu,  de teama aşa zişilor rău voitori în cele ale sufletului. 

        Eu cred că,  în opera de artă a lui Dumnezeu,  suntem fiecare dintre noi nuanţe-n transformare.  Depindem unii de alţii,  pentru a crea la final,  acea extraordinară imagine de nedescris a picturii respective. 

        Dumnezeu vede tabloul dinainte,  dar eu ca simplă nuanţă,  decid dacă mă alătur sau nu, tabloului respectiv.  Decid permanent,  pentru că sunt într-o permanentă mișcare și frământare în căutarea mea ca identitate, şi a Lui,  ca pictor. Nuanţa îşi caută pictorul într-o continuă transformare şi zvâcnire… Ea nu ştie cine este şi care este locul ei în tablou.  Ea doar simte. 

         Iar Dumnezeu,  din toate transformările,  le rânduieşte pe cele mai frumoase,  profunde şi complicate în înţelesul lor,  pentru ca la final,  să obţină tabloul.  Dumnezeu mereu are o variantă pentru fiecare nuanţă,  în funcţie de transformarea ei şi a altora,  decizia ei să i se alăture şi a altor nuanţe. Acesta-i farmecul. Infinitul. Iar când vreo nuanţă alege să nu i se alăture şi rămâne în această hotărâre în toate transformarile sale,  atunci Dumnezeu respectă decizia ei.  Din iubire. Va face parte din tablou doar atât cât va putea înfrumuseţa celelalte nuanţe. Iar cand nu îşi va mai dori sensul de nuanţă,  va fi după alegerea sa.    Cine înţelege pe deplin farmecul acestei explicaţii logice,  nu îi trebuie în cuvântul vocabular cuvântul destin,  ci doar iubire. 

            Eu nu mă chinui să îi dovedesc cuiva că există Dumnezeu. Va simţi el dacă Îl are sau nu.  E plină lumea de oameni care fug de biserică,  dar mustesc de Dumnezeu şi habar nu au. Îşi reneagă spiritualitatea în văzul lor,  dar pretutindeni vorbesc de ea nu din obişnuinţă, ci din firescul lor. Am o veste foarte proastă pentru ei: până la urma urmei,  tot la biserică se vor duce. 

           Mie, nimeni  nu mi l-a băgat pe gât pe Dumnezeu. Nu accept manipularea,  nici măcar în forma ei cea mai pură. Asta se ştie şi se simte din felul meu de om. 

          Nici măcar bunica,  pe care o iubeam extraordinar de mult,  nu a îndrăznit vreodată ca să mă înveţe cele ale ei referitoare la Dumnezeu. 

           Ea doar mi L-a arătat şi eu L-am simţit. 

           Atunci a fost clipa în care m-am îndrăgostit veşnic şi iremediabil de fiinţa Lui. 

          A crede pe deplin în destin înseamnă,  în profunzimea înţelesului acestei ecuații,  a anula iubirea lui Dumnezeu faţă de om. 

          Vino să-mi spui că Dumnezeu nu mă iubeşte şi îţi voi spune eu vreo două ca să mă ţii minte toată viaţa. 

      Ochii Căprui nu e prostul nimănui. 

                               O. C

        

Anunțuri

6 comentarii la “Nu cred în destin

  1. ane spune:

    Talentul se moștenește. Eu l-am cautat pe Dumnezeu,mi-a răspuns prin trei încercări, am crezut, acuma il simt.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s