Nehotărâri

     Oamenii cărora le-ai fost alături, cărora le-ai fost o lumină în întunericul necredinței sau al haosului creat de ei, pe care i-ai îndrumat cu tact și cu răbdare și le-ai arătat tot timpul acea căldură extraordinară a dragostei, ei bine, acei oameni vor vrea permanent să le acorzi acea atenție pe care le-ai acordat-o cu multă dărnicie de la începuturile relației voastre. Însă ei uită…nu că ești om și le ai și tu pe ale tale, ci anume faptul că alții ca ei, fiind la stadiul de început în ale vieții, apărând în viața ta, vor avea nevoie de tine, de dragostea și de atenția ta.
     Nu poți învinovăți pe nimeni în această situație, pentru că peste tot este iubire. Nici pe cei vechi că nu te înțeleg și te simt rece, nici pe cei noi pentru că sunt nerăbdători să își descopere sufletul prin intermediul tău, lucru care necesită multă trudă și atenție. Și atunci ce este de făcut? 
      Lasă-L pe Doamne Doamne să te lumineze astfel încât trecerea vremii, multitudinea de suflete cunoscute și dragostea cu care ești înzestrat să te facă să rămâi același om cald cu fiecare.
      Cine te va înțelege de la început până la sfârșit, va bănui ce este în sufletul unui om ca tine. Nu îndreptățirea de sine rezolvă situația.  Pentru că toți avem nevoie unii de alții. Ci dragostea în sine. Izvorâtă cu aceeași căldură de ambele părți. Și a ta, și a lor.

         Ochii Caprui

image

Lasă un comentariu